Reprezentantii partidelor s-au batut rand pe rand cu pumnii in piept ca pot face fata pe cont propriu provocarilor politice si ca nu au nevoie sa isi bata capul cu o alianta. Daca la nivel oficial nu exista nicio colaborare recunoscuta, inamicul comun, presedintele Traian Basescu, a reusit sa fabrice in ultima vreme combinatii de-a dreptul ciudate. Cel putin la nivel declarativ, PNL si PSD au incropit ieri discursuri aproape identice, aproape la virgula, chiar daca cele doua formatiuni se afla in barci diferite, unii la putere, altii in opozitie. Liberalii si pesedistii au incercat sa ii administreze lui Basescu, in acelasi timp, cate o lovitura sub centura. S-au potrivit chiar si ca ora, desi liberalii erau la Mamaia, iar pesedistii, in Bucuresti.
Este greu de crezut ca liberalii si social-democratii au fost loviti in acelasi timp de aceeasi suspiciune – ca presedintele Basescu nu ar fi fost asa de pur in perioada comunista, chiar daca acum nu se gaseste nimic despre trecutul lui prin arhivele fostei Securitati. Nu putem crede in coincidente atat de mari, mai ales daca luam in calcul faptul ca se apropie 1 ianuarie 2007, cand se presupune ca vom adera la UE si cand se anunta alegeri anticipate. Ultimul anunt despre mersul la urne inainte de termen l-a facut ieri chiar liderul PNL, premierul Calin Popescu Tariceanu. El nu exclude posibilitatea ca -Dosariada- sa se finalizeze cu alegerile anticipate.
Mai mult, liberalii l-au avertizat pe Basescu ca va ramane fara umarul PNL la urmatoarele alegeri prezidentiale si l-au trimis sa-si caute singur dosarul ratacit prin arhive. Nici PSD nu s-a lasat mai prejos. Dand asigurari ca dosarul lui Basescu ar trebui sa existe, acestia l-au acuzat pe locatarul de la Cotroceni ca a presat serviciile secrete sa-i faca pierdut trecutul. La unison cu suspiciunile aparute in ultima vreme, social-democratii au recunoscut ca e cel putin ciudat ca nu se mai gasesc nici macar urme ale unei colaborari cu securitatea, fie ele si la nivelul unui dosar de urmarire. In plus, liderii PSD Bucuresti au reiterat acuzatia cum ca seful statului controleaza dupa bunul plac declasificarea dosarelor care ajung la CNSAS.
Presedintele–jucator- le-a oferit ieri pe tava carcotasilor inca un motiv de critica – l-a readus in activitate pe fostul procuror general, Ilie Botos. Liberalii l-au taxat imediat, sfatuindu-l pe Basescu sa mediteze mai mult data viitoare cand se va gasi in situatia de a lua o astfel de decizie.
PNL si PSD au facut coalitie impotriva presedintelui Traian Basescu. Liberalii s-au declarat dezamagiti de teatrul ieftin pe care il joaca seful statului atunci cand spune ca, daca i se va aduce pe tava dosarul de la Securitate, il va arata tuturor. Asa ca au aruncat la gunoi intelegerile din campania electorala si s-au declarat dispusi sa sprijine pe altcineva la viitoarele alegeri pentru presedintie. Ca o coincidenta, social-democratii au iesit la atac aproape in acelasi timp si l-au declarat pe Basescu un adevarat -Nero dambovitean-, care constrange serviciile secrete sa actioneze dupa bunul sau plac.
Liberalii n-au mai tinut cont ca sunt la mare, la Scoala de vara a PNL, si au lansat in larg amenintari la adresa sefului statului. -Daca nu-si face public dosarul, PNL nu-l va mai sustine la alegerile prezidentiale din 2009-, a anuntat, senin, Ludovic Orban, liderul liberalilor din Capitala. Astfel, daca Basescu vrea sa mai conteze pe PNL pentru castigarea unui nou mandat, trebuie sa indeplineasca o conditie-cheie: sa-si gaseasca singur dosarul si sa-l faca public. In caz contrar, liberalii au amenintat ca ii intorc spatele, fara regrete: -Nu am avea cum sa sprijinim un astfel de om-.
Discursul liberalului a fost presarat cu replici taioase, avandu-l ca tinta pe presedintele Basescu, pe care PNL l-a somat sa lase teatrul si sa-si faca public dosarul de Securitate. -Nu inteleg cum presedintele isi poate imagina ca poate sa joace o scena de teatru penibil si ieftin, cerandu-si public dosarul de Securitate. Cred ca primul dosar care trebuia facut public era al lui-, a continuat Orban sa puna la indoiala nevinovatia presedintelui. Liderul organizatiei PNL Bucuresti nu vede cu ochi buni nici lipsa unei dovezi, fie ea si pozitiva, ca marturie vizavi de activitatea -comandantului de nava Basescu- dinainte de *89. -Basescu continua sa isi imagineze, ca presedinte-jucator, ca poate sa joace pocher si sa traga cacealmale populatiei romanesti-, s-a mai dezlantuit Orban.
Oprescu sare la gatul lui -Nero-
Tot ieri, si pesedistii au iesit la rampa prin aprecierile liderului filialei bucurestene, Sorin Oprescu. Acesta l-a acuzat pe Basescu ca este cel care a tras sforile dosariadei si ca incearca, prin puterea pe care o are asupra serviciilor secrete, sa isi usureze misiunea de a transforma Romania intr-o tara cu regim prezidential. -Presedintele Traian Basescu incearca sa gestioneze in prezent o rafuiala politica de proportii. El nu a fost sincer cand a cerut dosarul sau, care exista, cu siguranta. Dansul avea cel putin dosar de urmarire-, a spus Oprescu, care a recunoscut ca este foarte posibil insa ca acel dosar sa fi fost facut pierdut. Pesedistul a mai precizat ca un alt plan a lui Basescu este acela de a discredita total parlamentul, prin compromiterea cu ajutorul dosarelor a cel putin o suta de parlamentari. -Odata pusa, eticheta de securist nu va mai putea fi dezlipita niciodata de pe fruntea cuiva. Acest lucru ii va da apa la moara sa dizolve parlamentul si sa impuna un regim prezidential feroce. Nu va reusi acest lucru, pentru ca in locul celor o suta de parlamentari vor intra urmatorii pe liste-, a sustinut senatorul PSD.
Convins de faptul ca visul lui Basescu nu este sa ne integram in UE -curati-, ci organizarea alegerilor anticipate si numirea unui alt prim-ministru, social-democratul a tinut sa il compare pe seful statului cu un personaj istoric. -Probabil ca va ramane in istorie ca un mic Nero dambovitean, care, periodic, da foc la cate ceva, rade si se simte bine atunci cand focul ia proportii pentru ca nu are capacitatea de construi-, a incheiat Oprescu.
Impotriva PD, dar suparati si pe liberali
Cu toate ca atacurile de pe scena politica s-au coalizat in ultima vreme catre o singura directie, pesedistii acopera apropierea fortata dintre partidul lor si PNL, acuzandu-i pe liberali ca au fost regizorii unui -joc mizerabil- in cazul Mona Musca. -Nu cred ca sunt persoane in PSD care vor sa se asocieze cu PNL. A fost un vis erotic in momentul in care Patriciu a crezut ca poate sa faca o alianta cu PSD-, a spus presedintele executiv al PSD Bucuresti, Marian Vanghelie. Acesta l-a acuzat pe liderul PNL, Calin Popescu Tariceanu, ca este -papusica lui Patriciu- si ca e omul din spatele tuturor scandalurilor din interiorul PNL.