Să spună bogdaproste chirurgul Naum Ciomu (Dumnezeule, ce nume poate să aibă!) că a scăpat ieftin, cu un an de pușcărie, și ăla suspendat, la care se adaugă un fleac de juma’ de milion de euro, despăgubire pentru fapta sa. Eu cred că merita mai mult, mult mai mult, pentru crima pe care o pot numi înaltă trădare a intereselor patriei noastre.
Fiindcă domnul în halat alb n-a comis o simplă gafă medicală, o greșeală profesională scuzabilă într-o oarecare măsură, mai ales că, de cånd cu sărăcia asta, nici plicul pentru doftor nu mai are gabaritul de altădată. Și nici nu se poate spune că, supărat pe viață, și avånd sub bisturiu organul care constituie una din sursele acestei vieți nefericite și trecătoare, medicului i s-a întunecat vederea și a tăiat în carne vie, ca să se vindece de persistența sa angoasă existențială.
Nicidecum! Adevărul e mult mai penetrant: purtătorul de bisturiu a lovit metaforic, a lovit cu cifru, a lovit „pentru înțelesul cunoscătorilor“, ca să adaptez un șablon scris pe eticheta băuturilor fine. Prin actul său ucigaș, el a vrut să nimicească unul din brandurile milenare ale neamului nostru. El a tăiat neiertător, chiar de la rădăcină, un simbol important, cu care noi ne făleam de veacuri ca popor, de la strămoșii geto-daci încoace. Ciuliți urechea la conversațiile tineretului nostru: nu apare ceea ce Ciomu a tăiat, cel puțin o dată, la fiecare frază rostită?
Se poate conchide că acest chirurg – cu unealta transformată-n baionetă – a străpuns cu bună știință una din puținele instituții care funcționau ireproșabil la noi; iar pentru această crimă de trădare el trebuia pedepsit exemplar, fără anestezie, cu ani grei de ocnă. Nu așa, de ochii lumii. Acest caz a fost, din capul locului, clar ca bună ziua pentru toată populația de bun simț. Doar organele abilitate, în veșnica lor pană de inspirație, n-au înțeles din toată daravera decåt că un bolnav s-a suit pe masa de operație „cu“ și a coboråt „fără“. Ce banal!
