Presedintele american, George Bush, imi face cu ochiul de pe un tramvai colorat care face reclama expozitiei figurilor de ceara ale celebrei Madame Tussaud. La prima vedere, citind harta uriasa afisata pe perete de sticla al statiei, Amsterdamul pare mare cat China. Numar opririle de la periferie, de la Zuid WTC pana la Waterlooplein, in centru, si pierd sirul, leganat de mersul silentios al tramvaiului. Distanta mare este numai o iluzie, intrucat intre statiile cu nume de pictori nu sunt decat cateva sute de metri, o aruncatura de bat. Langa mine s-a asezat un batran inalt, in blugi si hanorac. Priveste concentrat o harta a orasului, incercand sa desluseasca traseul. Vad incercuita, cu pix rosu, o zona din centrul Amsterdamului si ma linistesc. Batranul, un turist britanic, imi surprinde privirea si-mi zambeste complice. E seara si ne indreptam amandoi spre Red Light District, Cartierul Rosu din Amsterdam, capitala placerilor interzise, orasul care nu doarme niciodata.
Amsterdamul, intre Van Gogh si -Cartierul Rosu-
Principala atractie a Amsterdamului nu sunt canalele, magazinele de suveniruri de pe Rokin sau puzderia de muzee, ci Red Light District. Cine spune ca a venit in Amsterdam numai pentru picturile lui Van Gogh si Rembrandt sau pentru a vedea morile de vant si Palatul Regal minte de ingheata apele. Valul de intuneric care se lasa aduce cu sine atmosfera de complicitate pe care a simtit-o Eva muscand din marul interzis. In tramvai s-a facut, brusc, harmalaie. Tocmai s-a urcat un grup galagios de tineri nemti, care rad in gura mare si fluiera lung dupa o gazela neagra, asezata mai in spate. Mulatra vorbeste nepasatoare la telefonul mobil, dupa care le arata galagiosilor degetul mijlociu, cu o unghie rosie ca o pata de dulceata de cirese pe o bucata de ciocolata.
Nimeni nu spune explicit incotro se indreapta, dar toti stiu ca statia terminus este Waterlooplein si de acolo o vom lua pe jos, pe stradutele inguste si pe langa canale, pana in Red Light. Cobor si ma alatur grupului sa nu ma ratacesc, desi strang in buzunar harta pe care am insemnat traseul, la fel ca batranul englez, care a zbughit-o ca din pusca din tramvai. Pesemne Viagra isi facea, deja, efectul…
Marijuana la liber
Dau un euro si jumatate pe o cutie de bere Heineken si beau cu nesat, sa ma incadrez in peisaj. Principala lumina vine de la firmele colorate de neon ale fast-food-urilor care vand mancare arabeasca si hamburgeri. Un miros intepator ma loveste in moalele capului, urmat de fumul care iese ca dintr-o locomotiva din gura unuia care reazama un stalp. Omul, slab ca o schija, da sa plece, se impiedica, cat pe ce sa cada, dar se redreseaza. Ochii ii sticlesc, este dus departe, dar apuca sa-si ceara scuze mormaind un -Sorry, man-. O ia in josul strazii, pufaind cu sete din tigara cu marijuana pe care a cumparat-o, la liber, dintr-un coffee-shop, hrana zilnica ce-i face viata mai usoara. Joint-urile din coffee-shop-uri au preturi intre 2,5 si 9 euro, in functie de calitate, dar pentru pretentiosi exista si marfa extra, la 20 de euro. In Olanda, drogurile usoare sunt tolerate. Aceasta inseamna ca se poate cumpara samanta de hasis sau marijuana sau se pot fuma pe strada sau in coffee-shop-uri tigari din ierburi fara teama de a fi arestat. Olandezii au introdus, totusi, anumite restrictii, care prevad ca nu se pot vinde mai mult de cinci grame de droguri usoare de persoana, iar acestea nu se vand minorilor.
In coffee-shop-ul Greenhouse de pe Oudezijds Voorburgwal 191, proprietarul isi cultiva singur marijuana, pentru a fi sigur ca poate oferi doritorilor un produs de calitate, la prima mana. In Amsterdam a fost infiintata chiar o fundatie care ofera celor interesati un ghid al principalelor localuri unde se pot fuma droguri, care sunt preturile si ultimele noutati in materie. In Cartierul Rosu exista si The Hemp Hash and Marijuana Museum, in care se poate vedea cum creste o tufa de canabis, exista pliante explicative si sfaturi exact ca pentru un agricultor profesionist. Simbolul frunzelor verzi de marijuana a fost transformat in obiect de suvenir si pus pe scrumiere, brichete, tricouri sau chiar pe sosete.
-Fetele rele vin la Amsterdam-
Ma tin de grupul de nemti, balbaind un -Prosit- – -Noroc-, dar nimeni nu ma baga-n seama. Coboram pe Prins Hendrik Kade si facem la stanga pe Oudejides Voorburghwal, o straduta paralela cu canalul. De primul pod sunt agatate ghirlande de becuri rosii, iar primul local este unul pe care scrie cu litere mari -Sex- Shop-. Am intrat in Red Light District.
Cartierul Rosu este aproape pustiu ziua, dar animatia creste pe masura ce se insereaza. Red Light District se gaseste in partea veche a orasului, aproape de centru. -Good girls go to Heaven/ Bad girls go to Amsterdam-, spune o vorba olandeza. Noapte de noapte, fete venite din toate colturile lumii isi etaleaza lasciv nurii, sperand sa ademeneasca amatorii de placeri in stare sa scoata din buzunar 50 de euro. Tariful este acelasi, dar, ca orice marfa, si trupul unei femei este negociabil. Practicantele celei mai vechi meserii din lume se targuiesc si, daca un client este serios, poate obtine o reducere, care merge si pana la 10 euro sau mai mult. Isi petrec noptile in niste camarute inguste, cu un pat, un WC, un frigider, oglinzi, cu ochii dupa clientii care nu se prea inghesuie. Arunc cutia de bere pe jos, asa fac toti, si casc gura la -marfa- expusa in vitrine. Prostituatele din Cartierul Rosu stau in spatele ferestrelor, doar in bikini si sutien. Sunt de toate culorile si formele, pentru toate gusturile: negrese, albe, chinezoaice, blonde, brunete, roscate, tinere sau trecute, frumoase de par decupate din revistele de moda sau, din contra, par surori ale Mumei Padurii. Toate la dispozitia clientilor, o noapte intreaga, asteptand, plictisite, zambitoare, distante sau ademenitoare. Lucreaza legal, au un fel de sindicat care se bate pentru drepturile lor inclusiv cu Guvernul Olandei si au acces la asigurari medicale. Din 1994, prostituatele si-au infiintat un centru de informatii pentru clienti, turisti sau pentru simpli curiosi. Acesta a fost fondat de o fosta prostituata, Mariska Majoor, care a lucrat in cluburi de noapte si in spatele vitrinelor de cand avea 16 ani. Dupa cinci ani de prestat s-a lansat in afaceri si a infiintat o revista pentru clienti si un ziar pentru prostituatele din Red Light. In 1999 a scos pe piata o carte cu instructiuni care se adreseaza fostelor ei colege.
Sexul a devenit o afacere profitabila
In Amsterdam, sexul a devenit de zeci de ani o afacere extrem de profitabila. Orasul are un Muzeu al Sexului, pe Rokinstraat, si o multime de sex-shop-uri in Red Light District, care vand suveniruri si jucarii erotice, vibratoare, costume de piele, bice, reviste si casete video porno. Penisuri de ciocolata se gasesc la 10 euro in magazinele pentru turisti, alaturi de mori de vant din lemn sau sani de portelan care se odihnesc lenesi in doua palme deschise. Este, poate, singurul oras din lume in care erotismul care erupe din magazine, din afise sau prin intermediul chelneritelor care servesc cafele pe terase numai in bikini si tricouri mulate, nu este deplasat. In Cartierul Rosu, amatorii de senzatii tari pot, pentru doi euro, sa vada pe viu o partida de sex in cadrul unui -Live porno show-. Sau pot intra la Moulin Rouge, pentru un spectacol de sex non-stop. Pentru o moneda de un euro se poate viziona un peep-show de trei minute sau un filmulet porno, la alegere, in cabine individuale. Warmoesstraat este paradisul homosexualilor, lesbienelor, travestitilor si sado-masochistilor, care au la dispozitie propriile baruri unde sa se intalneasca. Ca un omagiu adus erotismului, olandezii au inaltat in Amsterdam chiar si o statuie a penisului. Ei au ajuns sa exporte produse erotice, inclusiv jucarii si casete video porno. Cele mai tari localuri porno din Cartierul Rosu sunt Casa Rosso si De Bananenbar, aflate pe Oudezijds Achterburgwal, deschise pana dimineata, si in care atractia o reprezinta spectacolele erotice pe viu.
Placerea din spatele vitrinei
Vremea este mizerabila, iar o data cu seara s-a lasat un frig crunt si un vant care bate in rafale. Pacat de tara asta frumoasa cu o vreme care te alunga si te indeamna sa stai in casa! Dar ispita este prea mare, iar turistilor care dau noapte de noapte navala in Cartierul Rosu nu pare sa le pese. O blonda draguta scoate limba din spatele vitrinei, ca un sarpe rosu in cautarea prazii. N-are mai mult de 20 de ani si isi leagana soldurile mangaindu-se usor, cu un aer de vampa versata, prin patul careia au trecut regimente de recruti. Unul dintre nemtii din grup da sa-i faca o poza, dar fata ii arata, calma, semnul -Fotografiatul interzis-, din coltul geamului. La o vitrina alaturata, lumea s-a strans ca la urs. Un englez pulbere de beat se dezbraca in plina strada, ajutat de doi prieteni, care rad in hohote. Nimeni nu intelege ce vrea sa faca. Se dezbraca pentru ca e nerabdator sau vrea sa ii arate brunetei din spatele vitrinei pe care a pus ochii ca nu are bani. Mai imi iau o bere de la un bar in care nu vad mai nimic si ma intorc la blonda care nu prea are noroc in seara asta. Ulrich, un student neamt, care a venit in Amsterdam doar sa se drogheze, cu care ciocnesc cutia de bere si care ma face prietenul lui de-o viata, imi spune ca o stie pe blonda. Este ucraineanca si o cheama Veronica. Ii face semne, iar fata ii zambeste, recunoscandu-l. L-a luat cu 30 de euro, intr-o seara, doar pentru ca este blond. Veronica din Lvov a plecat de-acasa de trei ani, printr-o filiera ucraineana. Castiga bine, are bani pusi de-o parte si vrea sa se intoarca sa-si cumpere masina si apartament. -Parc-ar fi romanca-, ii spun lui Ulrich, care e prea beat sa inteleaga. Unul dintre nemti isi numara bancnotele, ii iese suma, se gandeste ca face o investitie buna si ii flutura blondei banii. Usa se deschide, iar tanarul intra in templul placerii, in uralele prietenilor. Veronica isi desface sutienul si trage draperia grea de plus, iar grupul ramane cu ochii holbati, plini de invidie.
Imi termin berea, dupa care ma mai invart nauc pe stradutele afumate de marijuana, cautand un semn de recunoastere a zonei. E 3.00 dimineata, dar e animatie pe strazi, ca la inceputul serii. Ies amortit din Red Light District si ma lovesc de un malac negru care ma intreaba, la colt de strada, daca nu vreau cocaina. Ii raspund repezit, -Nej-, -Nu- in olandeza, si o iau pe malul canalului, spre Centraal Station, sa prind un autobuz de noapte. Biletul costa doi euro, dar la ora asta si la frigul pe care l-am bagat in mine as da si cinci, numai sa ma vad o data in pat.
Amsterdam, in date si cifre
Orasul Amsterdam are, cu tot cu suburbii, peste 1,2 milioane de locuitori, apartinand la 145 de nationalitati. Este strabatut de 165 de canale si are 1.281 de poduri. Turistii sunt ademeniti in oras de cele 42 de muzee, care adapostesc 206 picturi de Van Gogh si 14 de Rembrandt, 141 de galerii de arta, 66 de teatre si sali de concert, 282 de statui si sculpturi, dar si de cele aproape 1.500 de cafenele si baruri, 755 de restaurante si 36 de discoteci. Cumparatorilor dornici sa-si cheltuiasca banii le stau la dispozitie peste 10.000 de magazine.
Am intalnit si romani fericiti
Pe Florin l-am intalnit la intrarea intr-un Internet Cafe. Are vreo 25 de ani, e din Gherla si a venit tinta auzind vorbindu-se romaneste. Locuieste in Amsterdam de cinci ani si lucreaza ca si chelner la un hotel. Castiga cam 50 de euro pe zi, asta insemnand cam 1.500 de euro pe luna, salariu din care-si permite aproape orice. Are un apartament cu trei camere din care doua le-a subinchiriat, pentru a mai reduce din cheltuieli. A ajuns sa plateasca doar 100 de euro chirie pe luna in loc de 700, ca doar e roman si e descurcaret. Vorbeste cam rau romaneste si se scuza ca a trebuit sa invete olandeza pentru a putea supravietui si a cam uitat limba materna. Vrea sa se insoare cu o olandeza, dar nu inainte de a primi cetatenia, sa nu-l acuze cineva ca se casatoreste din interes. Imi zice sa salut Clujul din partea lui, ca ii e dor de casa.
Vasile Magradean
