Home Actualitate Angajații Oltchim Râmnicu Vâlcea reiau protestele și acuză guvernul că nu-și ține...

Angajații Oltchim Râmnicu Vâlcea reiau protestele și acuză guvernul că nu-și ține promisiunile

DISTRIBUIŢI

Angajații de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au decis ca începând de miercuri să reia protestele, spunând că nu mai au speranțe, în condițiile în care activitatea combinatului este oprită, iar ei nu și-au primit salariile pe luna august, au anunțat, marți, liderii sindicali. Potrivit liderului protestatarilor, Corneliu Cernev, în cursul acestei zile oamenii au fost informați despre discuțiile de luni de la Ministerul Economiei, iar ulterior au decis să reia protestele pe perioadă nedeterminată.
"Nu au fost primite salariile pe luna august, producția este oprită, nu se întâmplă nimic și nu sunt speranțe după cum văd că evoluează lucrurile. Trebuie să începem să lucrăm, să producem, pentru că altfel tensiunea va crește pe zi ce trece. Marți dimineață ne-am întâlnit cu salariații, informându-i despre rezultatul negocierilor de la Ministerul Economiei. Noi am cerut să se reitereze dispoziția Ministerului Econmiei de a da bani pentru repornirea combinatului, cu titlu de împrumut, cu titlu de ajutor de stat și să primim salariile cât mai repede. Angajații au decis ca de mâine (miercuri – n.r.) să reluăm protestele pe perioadă nedeterminată. Vrem salariile restante și capital pentru repornirea instalațiilor", a declarat, marți, liderul angajaților protestatari de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Corneliu Cernev.
El a mai precizat că discuțiile de luni de la Ministerul Economiei au fost "fără substanță", fără un rezultat pozitiv, iar autoritățile fac declarații contradictorii.
"Semnarea actului a fost stabilită pentru miercuri. În primă fază reprezentanții lui Dan Diaconescu au făcut observații, au cerut materialele care lipseau, care erau anexe la contractul de privatizare, au dorit să știe bugetul actualizat al combinatului, dacă ne-au crescut datoriile la stat, dacă avem și altele decât cele de la sfârșitul anului trecut. Au vrut apoi situația proceselor litigioase pe care le are societatea, multe aflate pe rolul instanțelor, dar și rezultatele controalelor pe care diverse autorități, precum ANAF, Corpul de Control al premierului, Ministerul Economiei, le derulează de o săptămână la Oltchim. Ulterior, reprezentanții lui Diaconescu au făcut observații la contract, dar eu zic că nu sunt de substanță și s-a stabilit ca până marți la ora 14.00 aceștia să studieze în profunzime termenii contractului (..) La un moment dat, Remus Vulpescu a mers și a vorbit cu ministrul Chițoiu, timp de o oră. Nu știu ce au vorbit, dar declarațiile premierului, că procesul de privatizare este eșuat și că va fi reluat din februarie, nu coincid cu ce ne-a spus noua Vulpescu, respectiv că se continuă procesul de negociere pentru definitivarea contractului. Sunt declarații contradictorii", a mai spus Cernev.

Mihaela Dobrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.