La oras, Margo este o studenta care duce o viata dubla, adica, printre picaturi, mai e si curva. La tara, ea e Margareta, insa toata lumea stie ca e curva la Bucuresti. Tatal ei vitreg e si peste, adica o scoate la produs, iar cand vede ca fata nu prea mai are chef -sa-si dea unii drumu* in ea-, o da afara din casa si-i taie subventiile. La camin, Margo are o gasca de colege care discuta doar despre cuceriri si -scule-. Una isi taie si venele cand afla ca iubitul -o arde- in baruri de -poponari-. Ca sa o ierte, el ii aduce la spital… un iepuras. De parca n-ar fi de ajuns, in combinatie apare si un fotograf, care pune botu* si accepta sa insiste sa o ceara in casatorie pe Margo. Spre final, ea chiar are sanse mari sa ajunga vedeta in reviste, evident cu ajutorul fotografului.
Nu-mi dati in cap, va rog frumos! Nu am luat-o razna! Asta e pe scurt povestea primei premiere romanesti de toamna: -Margo-, in regia lui Ioan Carmazan. Nu stiu de ce, insa inainte de vizionarea de presa de ieri dimineata, chiar aveam un -feeling- ca e genul de film care te atrage in sala cu un afis -golas-, dupa care iti da un sut in cur si te face sa-ti dai pumni in cap ca ai fost idiot sa intri.
Zis si facut
Ajuns in sala, la CinemaPro, am asistat consternat la o incercare de a prezenta doua Romanii in aceeasi oala: cea rurala, unde taranii isi doresc sa fie filmati -in cosciug-, si cea urbana, unde totul e posibil, adica unde studentele pot fi si tarfe. Daca zona rurala este bine prezentata in -Margo-, cu urbanul, Carmazan a dat-o-n gard de minune. De fapt, nu stiu daca el sau George Dogaru, omul care a venit cu ideea dupa ce a auzit o discutie reala intre doua studente. Inca de la primele cadre, mi-am dat seama ca oamenii care au facut filmul habar n-au cum arata de fapt lumea reala de camin si mai ales ce limbaj se foloseste in aceasta realitate urbana. Un slang penibil care suna fals in gura actritelor. In plus, hai sa fim seriosi, chiar v-a agatat vreodata cineva cu textul: -iarta-ma, am sanii atat de mari ca ma impiedica la mers-? Mi-e greu sa cred.
Cert e ca in primele 20 de minute nu am vazut decat ca Margo (Cristina Cioran) si Andrei (Marius Florea Vizante) au facut cunostinta. Evident, el a scris numarul ei de telefon in palma. Yeaaaaah. Astea erau faze de liceu in anii *90. Singura faza cat de cat moderna este cea cu filmatu*. Da, Margo tine un jurnal video si filmeaza tot, inclusiv sedintele cu clientii. Nu va speriati, e doar una si nici acolo n-o sa vedeti ceva -raunchy-. Oricum, abia dupa vreo 30 de minute aflam ca Margo e curva pe bani. Dupa vreo 50 de minute, filmul pastreaza aceeasi nota trista. Doar dansul colegelor, cica lasciv, mai incalzeste putin povestea. Tot in acest timp (50 de minute e imens), Margo se confeseaza. Recunoaste ca e curva! Colega deja stia… gen.
Metalifizica maestrului Uritescu
De aici, totul se muta la tara, pentru ca Margo afla ca mama ei a murit. Nu mai spun prea multe. Plictis pe linie, pana la paranghelia de dupa inmormantare. Aici, ca de obicei, se strange toata lumea, popa, primarul (cred), bocitoarele si… altii. Dupa circa 60 de minute de film, in sfarsit rad. Ce ma face sa rad? Iesirea maestrului Uritescu (primarul… cred), care are o problema existentiala pe care i-o impartaseste popii satului: de ce p–a e de gen feminin si lin–-l e masculin?- Chestia asta cu metafizica pi–ii chiar m-a impiedicat sa adorm definitiv. Ma rog, spre final, apare si Maia Morgenstern (sincer nu stiu ce a cautat in filmul asta), care-i spune lui Margo ca si ea a fost -fetita-, desi era maritata cu proxenetul (rol interpretat de Vladimir Gaitan). Pe scurt, tatal vitreg o da afara din casa, ii taie cascavalul de pe card, iar Margo o taie din nou la tara. Acolo, e sunata din nou de fotograf, care o cere (a cata oara) in casatorie. Ea accepta, el o asteapta in gara, gealatii tatalui vitreg ii confisca camera video, iar cei doi pleaca fericiti… pe sine.
800.000 de dolari! E bugetul pentru un film care nu are nici sare, nici piper, nici limbaj al realitatii pe care o prezinta si nici elemente comerciale, gen scene fierbinti. La final, m-a surprins nonsalanta cu care regizorul a recunoscut ca nu s-a gandit sa vorbeasca cu un proxenet pentru a gasi replici credibilile. No comment!
