Home În Lume 27 de lovituri aeriene după uciderea numărului 2 din SI

27 de lovituri aeriene după uciderea numărului 2 din SI

DISTRIBUIŢI

Statele Unite și partenerii lor din coaliție au vizat Statul Islamic în 27 de lovituri aeriene în runda de vineri a atacurilor zilnice asupra grupării militante în Irak și Siria, a anunțat Command Joint Task Force într-un comunicat sâmbătă, informează Reuters.

Douăzeci și două de lovituri au fost efectuate în Irak, cele mai multe în apropierea orașelor Bayji și Mosul, vizând unități tactice, clădiri, poziții de luptă, arme și vehicule. Forțele Statului Islamic au fost lovite și în apropierea altor nouă orașe irakiene, precizează comunicatul Comandamentului Forței cu Destinație Specială.

În Siria, cinci atacuri în apropierea orașelor Al Hasakah, Al Hawl și Kobani au lovit poziții de luptă, un buncăr și o unitate tactică, adaugă Reuters.

Numărul doi în ierarhia organizației Statul Islamic (SI) a fost ucis marți într-un atac aerian american în apropiere de orașul Mosul din Irak, a anunțat vineri Casa Albă, informează AFP și Reuters.

Fadhil Ahmad al-Hayali, cunoscut și sub numele de Hajji Mutaz, a fost ucis marți într-un atac aerian american în timp ce se afla într-o mașină împreună cu un alt responsabil al organizației jihadiste în apropiere de Mosul, în Irak, a precizat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională, Ned Price.

Potrivit Casei Albe, Fadhil Ahmad al-Hayali era unul dintre principalii coordonatori ai transferurilor de arme, explozibili, vehicule și persoane între Irak și Siria.

Casa Albă, care îl prezintă drept „principalul adjunct” al șefului SI Abou Bakr al-Baghdadi, a adăugat că el era însărcinat cu acțiuni ale Statului Islamic în Irak, „unde a jucat un rol cheie în organizarea de operațiuni în cursul ultimilor doi ani”, în special în ofensiva SI asupra orașului Mosul, în iunie 2014.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.