La ultima sedinta a Consiliului Local Brasov, alesii trebuiau sa compare trei studii de proiect pentru viitoarea sosea ocolitoare a orasului. Cele trei variante sunt sustinute de Primarie, Consiliul Judetean si Universitatea Sextil Puscariu. Consilierii au avut surpriza sa constate ca proiectul comandat si platit de Primarie a ajuns in dosarul Universitatii patronata de Liviu Pandele. Pana ieri, nimeni nu a putut raspunde cum au ajuns acolo plansele platite de municipalitate. Firma Prinfo SRL a castigat licitatia pentru efectuarea studiului cu pricina si a primit 400 milioane de lei pentru aceasta lucrare. Nicolae Serban, directorul SC Prinfo SRL, sustine ca firma sa nu a mai pus la dispozitia altui client proiectul executat pentru Primarie. Reprezentantii Primariei se jura, la randul lor, ca nu au dat vreunui strain plansele cu pricina.
Furat din Primarie
In data de 5 octombrie 2001, Fundatia -Dacia- si Universitatea -Sextil Puscariu- au depus la Primaria Brasov un studiu privind soseaua ocolitoare. Proiectul intitulat -Mecanisme juridice si financiare privind edificarea constructiei soselei ocolitoarea a municipiului Brasov- avea anexata o serie de planse semnate de SC Prinfo SRL. Aceleasi planse se aflau deja la Primarie, anexate la studiul de fezabilitate. Liviu Budusan, seful Serviciului Tehnic-Investitii de la acea vreme, a observat ca proiectul Universitatii este identic cu al Primariei, dar a tacut. Patronul SC Prinfo SRL a primit insa o adresa din partea Primariei, prin care era intrebat daca a mai pus la dispozitia cuiva proiectele. -M-a mirat adresa, dar le-am raspuns ca nu am vandut si nu am pus la dispozitia nimanui proiectele noastre. De atunci si pana la sedinta de Consiliu Local nu am mai discutat pe aceasta tema. Acum am aflat ca plansele noastre au fost anexate la alt studiu-, a precizat Serban. Surse din Primarie spun insa ca presedintele Consiliului de Administratie al Universitatii -Sextil Puscariu-, Liviu Pandele, s-a laudat ca documentele le-a primit chiar de la Primarie.
-Ordin de la SRI pentru a-i scoate pe turci din afacere-
Dupa sedinta de luni, Nicolae Serban i-a cerut explicatii lui Liviu Pandele. Pe holurile Primariei, Pandele le-a explicat celor de la Prinfo SRL ca ordinul este venit -de la SRI pentru a-i scoate pe turcii de la Gunay din afacere-. -Nu vad care este legatura. Proiectul celor de la Gunay este sustinut de Consiliul Judetean si nu are nici o legatura cu noi. Mai mult, nu stiu ce amestec ar putea sa aiba SRI in toata aceasta afacere-, spune Nicolae Serban.
Pandele vrea sa puna taxa de intrare in Brasov
Studiul inaintat de Universitatea -Sextil Puscariu- are si ceva in plus fata de celelalte variante. Prevede instituirea unei taxe de intrare in oras. Pretentia contravine insa Constitutiei Romaniei privind libera circulatie. Seful Serviciului Administrare Strazi din cadrul Primariei sustine ca lucrarea depusa de Pandele nu poate fi considerata un studiu. -Planurile anexate nu sunt corelate cu continutul lucrarii. Nu sunt descrise solutiile tehnice si nu sunt evidentiati indicatorii tehnico-economici. Iar planurile prezentate sunt elaborate de SC Prinfo SRL si apartin municipiului Brasov. Ele au fost copiate si anexate fara acordul reprezentantilor municipiului si fara acceptul proiectantului-, a precizat Attila Radnoti.
Compromis ciudat
-Am discutat si am ajuns la o intelegere. Nu vom face plangere si nici nu ii vom da in judecata, pentru ca faptul este consumat. Cei care trebuiau sa se simta lezati ar fi trebuit sa fie reprezentantii Primariei. Eu am vandut o marfa si nu ma mai intereseaza ce se intampla cu ea-, spune Nicolae Serban. Compromisul pare ciudat. SC Prinfo SRL recunoaste studiul elaborat de Universitate, iar aceasta recunoaste, la randul ei, ca a folosit planurile societatii. Liviu Pandele a refuzat sa comenteze situatia.
Pe proiectul plagiat -Mecanisme juridice si financiare privind edificarea constructiei soselei ocolitoare a municipiului Brasov- si-au depus semnatura 16 profesori si lectori universitari ai Universitatii conduse de Liviu Pandele. Alaturi de ei se afla si doi bancheri. Unul este chiar consilierul local Puiu Vladimir. Intre cei 18 nici unul nu are studii de specialitate in domeniul proiectarii rutiere. Doi dintre ei sunt ingineri mecanici, iar restul economisti si juristi. Trei sferturi din documentatia de cateva sute de pagini contine o disertatie despre cum trebuie infiintata o firma, copii dupa diverse acte normative si CV-urile celor 18 semnatari. Singurele documente care au o legatura cu soseua sunt cele ale Primariei.