„Curentul“ prezintă astăzi, cu acordul fostului șef al SIE, generalul Ioan Talpeș, părți semnificative ale unor dezvăluiri ale fostului șef al spionajului românesc, în dialog cu jurnalistul Horia Alexandrescu, despre Ion Mihai Pacepa.
Ion Talpeș, fost șef al SIE: „Pacepa, în solda Moscovei!“
Încep prin a preciza faptul că, în conformitate cu legile și regulamentele în vigoare, un ofițer al Ministerului Apărării Naționale – calitate pe care am avut-o din luna august 1970 după absolvirea Universității București, cursuri de zi, și până în luna octombrie 1997, când am fost trecut în rezervă, la cerere, cu gradul de general de corp de armată (3 stele) – nu am avut altă calitate și altă subordonare decât pe linia ministrului Apărării, în evidențele căruia m-am și aflat.
Desigur, în funcțiile de „consilier al Președintelui pentru probleme de apărare și ordine publică“ (iulie 1990-aprilie 1992), ca și aceea de „director al Serviciului de Informații Externe“ (aprilie 1992-iulie 1997), m-am aflat sub directa subordonare a Președintelui. Nici ofițerii care au fost încadrați în direcția de informații militare nu erau subordonați Ministerului de Interne, deși unii dintre aceștia proveneau din cadrele pregătite de securitate.
O poziție aparte avea direcția de contraspionaj care era încadrată cu personal ce figura pe statele securității (Direcția 4) și se subordona în primul rând acesteia, constituind astfel contrainformațiile militare. Desigur, mulți dintre aceștia aveau și pregătire militară, fără ca aceasta să-i scutească de rezerva cu care erau priviți de militari. Niciodată nu am prezentat, în calitățile pe care le-am avut, vreun raport sau vreo notă în afara celor înscrise ca obligații în regulamentul militar, privitoare la executarea unor misiuni în străinătate, documente pe care le înaintam șefului unității în care am fost încadrat. O singură dată am scris – la cererea ofițerului de contrainformații – o notă privind discuțiile purtate cu încă trei colegi, în casa unuia dintre aceștia, relatarea fiind absolut conformă cu desfășurarea discuțiilor.
Concomitent am prezentat copia „notei“ generalului Ilie Ceaușescu, prezentându-i și punctul meu de vedere vizavi de astfel de practici. Toată întâmplarea s-a încheiat cu pensionarea lt.col-ului Duma care îmi ceruse nota. Cu acea ocazie am aflat de la „pensionar“ și modul cum se purtau unii colegi în raporturile „informative“ vizavi de mine.
Când s-a anunțat că Pacepa a defectat, eram în concediu, la Mamaia, și mă aflam chiar pe plajă, cu soția, cu fiul și cu o familie de prieteni. Tocmai făcusem o baie și când m-am întors lângă ei, amicul, care asculta Europa Liberă pe oriunde putea, mi s-a adresat cu un aer confidențial: „Măi Ioane, ai auzit că Pacepa a fugit?!“ Mărturisesc că m-am uitat la el debusolat, pentru simplul fapt că, până la data aceea, deși pare acum a fi neverosimil, nu auzisem niciodată de Pacepa.
Drept care i-am și replicat : „Da’ ăsta cine dracu’ mai e ?!“ Era o perioadă în care avuseseră loc mai multe scandaluri legate de personaje, unele publice, care părăsiseră România sau fuseseră descoperite a se afla în relații „inacceptabile“ cu alte țări (Militaru) și se născuse expresia că „au ales libertatea“. Amicul meu, surprins că nu sunt la curent cu personajul, a replicat „Cum de nu știi? Ăsta e șeful umbrelor?!“ Nici măcar ce erau umbrele nu știam, așa că tot el mi-a explicat că era vorba despre „șeful spionajului românesc“. Sigur, nu era chiar așa, dar aceasta fusese imaginea indusă și transmisă pe plan internațional. Cert este că, la data respectivă, nu puteam bănui că defectarea lui Pacepa va ajunge să-și pună amprenta asupra mea, mai rapid decât s-ar putea crede, inclusiv asupra carierei mele de cercetător istoric…
(va urma)
