Sârbul Novak Djokovic, 28 de ani și numărul unu mondial în tenis. a devenit miercuri, la New York, ambasador al bunăvoinței pentru UNICEF, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite.
„Sunt foarte onorat să devin ambasador al UNICEF și să pot continua să promovez drepturile copiilor, pentru a le oferi acces la educație de la vârste cât mai mici”, a declarat Djokovic.
„Din nefericire, în țara mea și în alte regiuni rurale din lume, copiii trăiesc în asemenea condiții încât nu au curajul de a visa”, a explicat tenismanul în cursul unei conferințe de presă, la cartierul general al organizației.
Djokovic, în vârstă de 28 ani, a reamintit că a crescut în timpul războiului din fosta Iugoslavie și că sprijinul familiei sale în acea perioadă dificilă l-a „făcut mai puternic” și i-a permis, totodată, să „aprecieze valorile vieții”.