Alina Bica a fost reținută din nou de procurorii DNA.
„Mă aşteptam. Oricum eu am cerut să fiu scoasă prin faţă pentru că sunt un om cu mult caracter”, a spus Bica.
Potrivit unor surse judiciare, Alina Bica are calitatea de suspect într-o cauză care are ca obiect o infracțiune de luare de mită pentru soluționarea unui dosar la DIICOT în care este implicat omul de afaceri Horia Simu.
Bica este suspectată astfel că a primit o mită de 17.500 de euro pentru a clasa un dosar care îl viza pe Horia Simu.
Potrivit surselor citate, în același dosar, fostul șef al ANAF Șerban Pop ar fi primit de la Horia Simu suma de 230.000 euro.
UPDATE: DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea, pentru 24 de ore, începând de la data de 01 septembrie 2015, a inculpaților:
POP ȘERBAN, fost șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.
BICA ALINA MIHAELA, procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu.
În cauză, procurorii anticorupție desfășoară acte de urmărire penală și față de suspectul:
– SIMU HORIA, om de afaceri, cu privire la săvârşirea infracțiunii de dare de mită.
În ordonanţele întocmite de procurori se arată că, în cauză, există date şi probe potrivit cărora:
În cursul anului 2014, inculpatul Pop Șerban a primit de la suspectul Simu Horia, om de afaceri, suma totală de aproximativ 230.000 euro (constând în două contracte de asistenţă juridică încheiate cu firmele acestuia din urmă şi suma de 150.000 euro cash), pentru a interveni la nivelul conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în scopul soluționării unui dosar penal care-l privea pe omul de afaceri, într-o manieră favorabilă acestuia din urmă.
La data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban.
Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de suspectul Simu Horia în tranşe, pe parcursul a 8 luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menționat mai sus.
În schimbul banilor primiți, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a determinat înlocuirea procurorului de caz și a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în cauza în care se desfășurau acte de urmărire penală față de suspectul Simu Horia, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
Inculpaţilor și suspectului li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.
La data de 2 septembrie 2015, POP ȘERBAN şi BICA ALINA MIHAELA vor fi prezentaţi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.