Home Educație Jale la a doua sesiune a Bacalaureatului

Jale la a doua sesiune a Bacalaureatului

DISTRIBUIŢI

Ministerul Educației și Cercetării Științifice a centralizat marți, 1 septembrie, rezultatele înregistrate în sesiunea august-septembrie 2015 a examenului național de Bacalaureat (înainte de depunerea/ soluționarea contestațiilor).

Rezultatele s-au afișat, la centrele de examen și pe Internet (https://bacalaureat.edu.ro), la ora 14:00.

Conform statisticilor MECS, în această a doua sesiune au promovat 10.779 (24,1%) de absolvenți de clasa a XII-a din totalul celor 44.759 de candidați prezenți. În funcție de promoția absolvită, 8.097 (75,1%) de candidați reușiți provin din promoția curentă, iar 2.682 (24,9%) din promoțiile anterioare. Comparativ cu rata de promovare înregistrată înainte de contestații în aceeași sesiune a anului trecut (22,27%), se constată o creștere de 1,83%.

Dintre candidați promovați, cei mai mulți (6.089) s-au situat în segmentul de medii 6 — 6,49. Nu a fost consemnată nicio medie de 10. Precizăm că media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6.

Pe județe, cele mai mari rate de promovare— peste 30% —s-au înregistrat în județele Alba (35,81%), Iași (34,15%), Cluj (33,09%), Harghita (30,90%) și Caraș-Severin (30,38%).

Rata de promovare în Capitală este de 22,85% (cea mai mare, în sectorul 4 — 29,49%) Județele cu o rată minimă de promovare— sub 17% —sunt Ilfov (14,69%), Gorj (15,85%), Buzău (16,18%) și Mehedinți (16,69%).

În 20 de județe procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în vreme ce în restul județelor se înregistrează o majorare cuprinsă între 0,68% (Satu Mare) și Giurgiu (12,59%).

Din totalul celor 55.125 de candidați înscriși, s-au prezentat 44.759 de candidați (31.145 din promoția 2014-2015, echivalentul a 69,6% și 13.614 din promoțiile anterioare — 30,4%). 10.367 de candidați au absentat. 151 de elevi au fost eliminați din cauza tentativelor de fraudă la care au recurs, iar 33.829 de candidați au fost respinși (22.966 din promoția curentă și 10.863 din promoțiile anterioare).

Contestațiile pot fi depuse tot astăzi, în intervalul orar 16:00 — 20:00. Soluționarea contestațiilor se va efectua în zilele de 2 și 3 septembrie, în timp ce rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 4 septembrie.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.