– Un apartament pus la punct si virgula, un flacau de 19 ani, masina si un magazin care le asigura un trai mai mult decat decent – asta au realizat in viata sotii Cristea, doi oameni care au avut in maneca un singur atu: handicapul fizic
Povestea galateanului Vasile Cristea pare croita pe calapodul filmelor cu Rocky. In care piticul Balboa este pus, la un moment dat, in situatia de a se lupta cu uraganul Ivan Drago. Este tavalit prin ring, colectioneaza vagoane de pumni, are fata facuta zob, dar scrasneste printre dinti: -Nu simt durerea!-. La final, Balboa simte gustul victoriei, pentru ca asa e musai sa se termine o pelicula de succes facuta la Hollywood. Nea Vasile nu a fost niciodata boxer si nici nu s-a trezit ca trebuie sa tina piept unei matahale dopate pentru a nu da ortu* popii in ring. Poate ca daca lucrurile ar fi stat asa, treburile erau simple ca buna ziua. Dar Al de Sus a hotarat ca nea Vasile trebuie sa sufere. Sa traga cat trei de-alde Rocky, iar la sfarsit, daca va reusi sa reziste, sa guste doar dintr-o singura cupa a victoriei. Nu din trei. Adversarul harazit personajului nostru s-a numit, simplu, viata. A inceput sa lupte de la varsta de cinci ani. Atunci cand a ramas infirm. S-a batut ca un apucat, a dat in oricine si orice. Din acea nefericita zi in care medicii au fost nevoiti sa-i amputeze piciorul stang de la nivelul soldului au trecut patru decenii. Dac-ar fi sa traga linie, nea Vasile ar avea acum ce aduna. In primul rand, o are pe sotia lui, Paula. O mana de femeie, care de asemenea sufera de un handicap fizic, dar care este spirt in gospodarie. Mai are un apartament cu doua camere, echipat cu tot ce trebuie. Este patron, iar firma ii merge bine spre foarte bine. Are un baiat de 19 ani, caruia ii face aproape toate mofturile. Conduce o Dacie, asa, cu un singur picior. Ce sa mai vorbim, isi permite sa bea un coniac scump, sa fumeze si o tigara buna. Nea Vasile se gandeste acum sa-si faca o casuta la Barbosi. Unde sa-si vada de batranete, impreuna cu nevasta lui. Si, cine stie, sa spuna nepoteilor povestea a doi invingatori, pe care -intamplator- ei ii cunosc foarte, foarte bine.
-Spune-i ca te-a batut un handicapat!-
-Ia uite-l si pe schiopul asta!-, -Cre* ca stramba aia de langa el e nevasta-sa!-, -Niste handicapati!-. Astfel de -aprecieri- a primit nea Vasile din partea semenilor sanatosi la trup, dar nu si la minte, de cand se stie. Pe unele le-a receptionat verde-n fata, pe altele doar le-a simtit in ceafa. Pana la urma insa, se pune intrebarea: cine-i handicapat? Schiopul de Vasile Cristea, caruia i-a reusit aproape totul in viata, sau cei care sunt in putere, dar se vaita precum cocotele ca Dumnezeu a fost nedrept cu ei?
Nea Vasile nu stie ce-nseamna aia -nu pot!-. Cand era doar un tanc, el a cazut dintr-un nuc. S-a lovit destul de rau la genunchiul stang. Parea sa fie o lovitura banala. Doua saptamani mai tarziu, tatal lui Vasile Cristea era pus sa semneze o hartie prin care era de acord ca fiului sau sa i se amputeze piciorul. Cangrena ameninta sa se extinda in tot corpul si trebuia sa se intervina de urgenta. -Cat am fost mic, nu mi-am dat seama ca sunt altfel decat ceilalti copii. Pana prin clasa a treia am avut ceva probleme la scoala. Colegii ma strigau -handicapatul- sau -ciungul-. Ma jigneau fara motiv. Asta pana intr-o zi, cand m-am suparat si i-am luat la bataie pe cei care nu ma lasau in pace. N-aveam un picior, deci nu puteam sa fug dupa ei, sa-i prind si sa-i invat minte. Asa ca ii prindeam si cand treceau pe langa mine, tabaram pe ei. Dupa asta le spuneam: na, du-te la maica-ta si spune-i ca te-a batut un handicapat!-, isi aminteste nea Vasile.
Timp de 20 de ani, el a muncit la Fabrica de Mobila din Galati. A castigat un ban cinstit si si-a vazut de pasiunea vietii lui: sportul. In scoala generala, de exemplu, era unul dintre cei mai buni portari la fotbal. Pe bicicleta mergea de se rupeau spitele. Cu tenisul de masa a fost mai greu la inceput, pentru ca din cauza carjei nu se putea misca rapid dupa mingea din celuloid. Incet-incet insa, a ajuns sa joace si pe bani cu bipezii. Juca si-i batea de le sarea paleta din mana. Asa a ajuns sa-si castige respectul in anturaj. Sa fie perceput ca un om normal, cum de altfel s-a considerat toata viata. Cu Paula s-a casatorit in *81. -Prima data am vazut-o in Parcul Eminescu. Venea de la munca, iar eu stateam cu baietii la o barfa. Mi-a placut din prima. M-am interesat unde munceste, iar a doua zi m-am dus la seful ei. I-am cerut permisiunea sa ies cu Paula in oras. Si-acum radem cand ne-aducem aminte: auzi, sa-i cer voie sefului chestia asta! De atunci suntem nedespartiti-, povesteste Vasile Cristea.
Nevasta lui a fost lovita de soarta la varsta de un an, cand a facut poliomielita (n.r. – o boala care afecteaza muschii picioarelor). A ramas paralizata de la brau in jos. Paula Cristea spune ca familia sa a cheltuit atunci nu mai putin de 80.000 de lei pe operatii si tratamente ca sa o faca bine. Dupa ani intregi de chinuri, s-a reusit recuperarea Paulei in proportie de 50%. Ea se poate deplasa acum pe propriile picioare, ce-i drept, destul de greoi. -E bine si-asa! Ma descurc mai greu, dar ma descurc-, afirma Paula Cristea. Cand a fost vorba sa faca un copil, Paula a fost avertizata de medici ca s-ar putea sa nu reziste la nastere. Si-a asumat orice risc si, in cele din urma, a adus pe lume un copil perfect sanatos. -Am zis ca daca nu am un copil, n-are rost sa mai traiesc. Dumnezeu ni l-a dat pe Paulica si am avut pentru ce sa ne trezim in fiecare dimineata-, se mandreste Paula, care acum are 43 de ani.
Nea Vasile s-a facut pierdut in Franta
In *93, ea a ramas fara serviciu. Nea Vasile se chinuia sa castige un ban la Fabrica de Mobila, dar -cascavalul- nu ajungea nici pentru un amarat de picnic. In plus, Paulica se facuse deja marisor, incepuse sa ceara si el un ban de un suc si altele asemenea. Asa s-au hotarat sotii Cristea sa se privatizeze. Au avut si noroc, pentru ca apartamentul din Micro 19, in care de altfel stau si acum, era situat la parter. Si-au deschis o consignatie. La inceput, au dat drumul la treaba fara nici un fel de autorizatie. Pe parcurs, s-au pus la punct, iar acum se lauda ca nu trag statul in piept nici macar cu un leu. Le-a ajuns experienta traita in *96, atunci cand amandoi s-au trezit cu dosare penale pentru evaziune fiscala. Inselasera statul cu -ditamai- suma de 94.000 de lei. -Este adevarat ca n-am inregistrat niste facturi in contabilitate, dar nu ne-am dat seama ca facem ceva gresit. Era sa facem puscarie, dar pana la urma ne-au dat amenda penala cu suspendare. Oricum, de platit tot am platit vreo 300.000 de lei. Contravaloarea facturilor si nu stiu ce penalitati. Vai de capul nostru! Dar daca n-am fost corecti, ce sa-i faci?-, recunoaste nea Vasile.
Acum, firma sotilor Cristea este singura din Galati administrata de doua persoane cu handicap fizic. Nea Vasile spune ca pravalia ii asigura un trai decent. Isi poate permite ceva bun pentru el si familia lui. Toata lumea e curioasa cat castiga, dar nimeni nu-l intreaba si cat munceste. Toata viata lui -a bagat ca ursul-. In *99, de exemplu, a plecat intr-o delegatie in Franta cu echipa de fotbal din Tulucesti si s-a dat la fund de grup. A ramas sa faca bani, sa produca un franc acolo. Cunoscutii il mai intreaba, asa, in gluma, ce anume a facut in Franta, iar nea Vasile le raspunde tuturor ca a stat intr-un picior. In realitate insa, el n-a stat deloc. Timp de un an si ceva a muncit tot -la facut mobila-, pentru ca la asta se pricepea cel mai bine. N-a avut probleme cu autoritatile decat o singura data, atunci cand a vrut sa faca blatul pe metrou in Paris. A scapat basma curata, dar a fost avertizat ca daca o mai comite o data, va fi trimis in tara cu primul avion.
Sotii Cristea spun ca programul lor de lucru incepe dimineata la 7.00 si se termina undeva in jurul orei 22.00. Cand nu se ocupa de aprovizionarea magazinului, nea Vasile si Paula merg la sediul Asociatiei Sportive pentru Persoanele cu Handicap, situat in IC Frimu. Acolo se intalnesc cu prietenii, discuta una-alta si fac planuri pentru a participa la diverse concursuri sportive din tara. Nea Vasile si Paula se simt impliniti. Au cam tot ce le trebuie. Au avut ambitie cat pentru un pluton si acum au reusit. O singura intrebare ar mai fi de pus in cazul lor. Daca soarta ar fi facut ca ei sa fie doi oameni sanatosi din punct de vedere fizic, oare sotii Cristea ar mai fi reusit sa ajunga aici?
