Home Actualitate Ucigaşul lui Mihail Bălăşescu a recunoscut crima într-un bilet

Ucigaşul lui Mihail Bălăşescu a recunoscut crima într-un bilet

DISTRIBUIŢI

Anchetatorii care se ocupă de cazul morţii lui Mihail Bălăşescu au făcut o descoperire cheie pentru desfăşurarea ulterioară a anchetei. Ei au intrat în posesia unui bilet scris de omul care l-ar fi ucis pe fostul secretar general adjunct al liberalilor. Acesta conţine şi o recunoaştere a crimei însoţită de mesajul „de mine nu se va mai auzi niciodată”. Avocata lui Mihail Bălăşescu a povestit la România TV cum a ajuns politicianul la locul crimei.
 
Fostul socru ar fi lăsat un bilet unei rude în care anunţa că îl va ucide pe Bălăşescu şi că după aceea nu va fi de găsit. Bărbatul este în acest moment principalul suspect şi este căutat de poliţişti.

Biletul ar fi fost predat anchetatorilor de rudele principalului suspect, fostul socru al lui Mihail Bălăşescu. Deocamdată poliţiştii nu au găsit arma crimei.

Avocatul fostului secretar general adjunct al PNL, Lidia Cernătescu, a explicat la România TV că Mihail Bălăşescu a fost ameninţat de fostul său socru dar şi de sora fostei sale soţii.

„După procesul de partaj cu fosta soţie, Mihail Bălăşescu a început să primească diverse ameninţări. A început să fie urmărit de fosta soţie, Ana Maria Burghel, apoi de sora ei, care are un prieten recidivist, după care a primit, inexplicabil, în data de 31 august, un telefon de la tatăl Anei Maria, care îl chema să discute, în condiţiile în care până în acel moment era ameninţat şi de acesta”, a povestit avocata Lidia Cernătescu.

Potrivit acesteia, Bălăşescu i-a cerut sfatul cu privire la întâlnirea cu fostul socru. „El m-a sunat în acea zi de 4-5 ori. Eu i-am spus să nu meargă pentru că nu mi se pare deloc firesc ca un om care până atunci îl ura, dintr-o dată să devină altfel. M-a mai sunat la 23.45, pe data de 1, spunându-mi că tatăl Anei Maria l-a dus la Bragadiru să-i arate maşina, dar şi cealaltă pentru care Bălăşescu intenţiona să facă plângere penală împotriva Anei Maria”, a explicat avocata Lidia Cernătescu la România TV.

Potrivit avocatei lui Mihail Bălăşescu, fostul socru i-a propus fostului secretar general al PNL să îl ajute cu plângerile împotriva fiicelor lui pe motivul s-ar fi certat cu acestea şi de aceea ar fi vrut să-l sprijine să-şi recapete bunurile. „Mi-a spus că va veni a doua zi pentru a formula plângerile ulterioare. Din acel moment eu nu am mai avut niciun contact cu dânsul”

„Există nişte înregistrări cu anumite ameninţări. Cred că nu le-a luat atât de bine în serios, încât să creadă că i s-ar putea întâmpla ceva”, a adăugat avocata.

Tot avocata victimei a declarat la România TV că apartamentul din Bragadiru în care a fost găsit mort Mihail Bălăşescu era al fostului său socru. Pe vremea când erau căsătoriţi, Mihail Bălăşescu şi Ana Maria Burghel au locuit în sectorul 5 din Bucureşti.

Mihail Bălăşescu, fost secretar general adjunct al PNL, a fost găsit mort, vineri seară, într-o locuinţă din judeţul Ilfov, iar prima ipoteză este că a fost ucis. Principalul suspect căutat de poliţişti este fostul socru al defunctului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.