Europarlamentarul PSD, vice-președinte al Parlamentului European și al Comisiei pentru afaceri externe, Ioan Mircea Pașcu a subliniat miercuri, 9 septembrie 2015 în plen: ‘În aceste condiții, este numai o chestiune de timp până când noul conflict (intra-arab) va deveni dominant, împingând vechiul conflict israeliano-palestinian într-o poziție secundară și forțându-ne să ne revizuim politicile și alianțele tradiționale în încercarea de a ne adapta noului mediu regional’.
Totodată, Ioan Mircea Pașcu a accentuat: ‘Instabilitatea din regiunea mult mai lărgită a Orientului Mijlociu, reverberațiile acesteia în comunitățile musulmane din Europa, precum și actualul ‘tsunami de imigranți’ sunt consecințele (procesului de destructurare) cărora suntem deja nevoiți să le facem față’.
Intervenția europarlamentarului PSD a avut loc în cadrul dezbaterii pe marginea Declarației Înaltului Reprezentant pentru politica externă și de securitate al Uniunii Europene, Federica Mogherini privind Rolul UE în procesul de pace din Orientul Mijlociu.
Ioan Mircea Pașcu a declarat: ‘Orientul Mijlociu a fost una dintre zonele de conflict cele mai importante și persistente în vecinătatea Uniunii Europene. La un moment dat în timpul Războiului Rece (în 1973, de pildă), un război în această regiune ar fi putut chiar declanșa o confruntare directă între cele două superputeri.
În genere, factorul dominant în Orientul Mijlociu a fost — și din anumite puncte de vedere, continuă să fie — conflictul israeliano-palestinian. Soluția reprezentată de recunoașterea a două state (Israel și Palestina) a fost și este încă singura realizabilă și, de aceea, acceptabilă în încercarea de a soluționa acest conflict.
Cu toate acestea, în urma Primăverii Arabe, (în Orientul Mijlociu) a apărut un nou conflict, de această dată unul intra-arab, intre șiiți și suniți. Avansurile recente ale ISIS în Siria (unde războiul civil continua cu aceeași intensitate), în Irak, precum și în Libia — unde divizarea politică a țării a complicat și mai mult situația — sugerează un ‘proces de destructurare’ care poate avea consecințe periculoase și imprevizibile.
În aceste condiții, este numai o chestiune de timp până când acest nou conflict (intra-arab) va deveni dominant, împingând vechiul conflict israeliano-palestinian într-o poziție secundară și forțându-ne să ne revizuim politicile și alianțele tradiționale în încercarea de a ne adapta noului mediu regional.
Desigur, acest lucru nu înseamnă că trebuie să abandonăm eforturile de a soluționa vechiul conflict israeliano-palestinian. Înseamnă, însă, că ‘ținta’ și cadrul de referință în care vom fi nevoiți să acționăm vor fi mai ample și de o natură diferită’.
