Convorbire cu acad. Sabina Ispas, director al Institutului de Etnografie
și Folclor „Constantin Brăiloiu“ al Academiei Române
– Ați participat de curând la cea de 39-a Conferință a Societății Internaționale de Etnografie și Folclor (SIEF), cu tema „Patrimoniul folcloric al lumii: de la trecut, prin prezent spre viitor“, desfășurată la Minsk (Bielorusia). Care au fost cele mai importante teme discutate?
– Cea mai importantă temă a fost aceea despre identitate – tipuri și forme de exprimare ale acesteia. Ca pondere, au urmat problematicile dinamicii religioase în lumea contemporană și relația dintre textul popular tipărit și ilustrația care îl însoțește și orientează sensul în care se poate interpreta mesajul acestuia, mai ales în perspectiva istoriei tipăririi baladei din sec. XVII, până azi.
– Ce aspecte noi au fost puse în dezbaterea privind identitatea?
– S-a dovedit că problemele identității sunt mult mai complexe decât se bănuia la început, că este vorba despre un proces cu implicații de adâncime, în care componenta culturală se bazează pe strategii cu perspective diverse: ideologică, politică, socială. În sine, problema nu este nouă dacă ne amintim că în sec. XIX, secolul națiunilor, discuțiile principale și principiale s-au referit tot la „identități“. Atunci, demersurile științifice și acțiunile intelectualilor, de la noi, dar și din alte zone ale continentului, s-au referit prioritar la limbă și la cultura populară.
– Acel specific național. Acum?
– Cam aceleași componente sunt discutate astăzi, însă dintr-o altă perspectivă. Atunci se căutau elementele pe baza cărora se puteau organiza unități mari, în care oamenii erau laolaltă pentru că vorbeau aceeași limbă și erau purtătorii unor tradiții culturale comune care le ofereau siguranță și coeziune. Acum, tendința e de a restitui „mici dimensiuni identitare“ unor grupuri etnice sau unor mici colectivități care în ultimele sute de ani au făcut parte dintr-o identitate națională mare sau o „confederație“ de identități. În această situație specială, grupuri etnice mai mari sau mai mici caută să-și redescopere și, până la urmă, să-și instrumenteze structuri identitare pe baza cărora să-și poată asuma o poziție, un anume tip de „autonomie“. Pentru unele culturi nu s-au putut identifica, de-a lungul timpului, reperele și acestea nu au putut fi „definite“. Atunci se recurge la procese de „redefinire“ și „restituire“ pe care nu le cred totdeauna loiale și ale căror urmări nu le văd favorabile.
– La ce vă referiți când vorbiți de loialitate?
– Există tentația de reconstituire a identităților prin preluarea, nu întotdeauna justificată, a unor componente culturale de la grupurile mai mari sau de la comunitățile din vecinătate. În folcloristică, s-a demonstrat existența unor „universalii“ care se regăsesc în areale culturale în diferite continente, zone sau subzone; diferența este dată de stil și se exprimă prin variante concrete. În procesul de reconstituire a identităților, sunt comunități care vor să se individualizeze și să se autonomizeze și revendică numai pentru sine forme și sensuri care sunt de largă circulație.
– Care ar fi efectele acestei tendințe de autonomizare?
– Până la o nouă restructurare, actuala destructurare poate fi dureroasă și chiar distructivă; când te desprinzi dintr-o unitate, până la recrearea unui echilibru, există o stare de însingurare. Individul sau comunitatea suferă pentru că nu mai aparțin nimănui până când își formează, din elemente asociate artificial, o identitate. Nu sunt la curent cu studiile de sociologie sau psihologie, dar din punct de vedere al creației populare este nociv.
– De ce?
– Câtă vreme se puteau identifica, individul sau comunitatea avea demnitatea, puterea, inclusiv cea de creație și autoritatea pe care fiecare context le putea atribui. Când altcineva revendică pentru sine acele elemente, care nu vor mai fi „ale tale“ sau nu doar ale tale, apare confuzia, un sentiment de frustrare care poate avea efecte primejdioase. Intuiam așa ceva când am scris lucrarea despre „Cultura orală și informația transculturală“ și, după discuțiile purtate acum, îmi dau seama că este o preocupare statornică a specialiștilor.
– În acest proces atât de complex, se reperează anumite tendințe și care ar fi acestea?
– Sunt tendințe de „atomizare“ care pornesc tocmai de la acțiunile de „restituire“ a „valorilor patrimoniale identitare“. Este un proces bazat pe descompunerea în unități mici, care, poate, are în perspectivă o viitoare reorganizare.
– Cum s-ar putea cultiva acele diferențe care să apropie, să ducă la o armonie?
– Pentru asta ar fi mare nevoie de înțelegere și înțelepciune. Din nefericire, nu cred că astăzi omul de știință mai are pârghiile pe care le avea în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea. Pentru factorii de decizie este foarte greu să discearnă ceea ce este adevărat de ceea ce este diversiune sau fantezie. Se poate întâmpla ca acest tip de reconstituire să malformeze adevărul cultural și pe cel științific, punând în circulație un nou model și, probabil, vom asista la o perioadă de trecere.
– Spre ce?
– Spre un nou model. Vă împărtășesc o părere personală: nu cred că aceste modele vor avea valoarea estetică și educativă pe care le-au avut modelele anterioare, tocmai pentru că sunt creații artificiale și sunt transmise printr-un sistem care nu ajută dezvoltarea personalității.
– Se vorbește de festivalizarea culturii și a vieții în general. Ce reprezintă?
– Nu este vorba, cum s-ar crede la prima vedere, de transformarea vieții individului și a societății într-o sărbătoare, ci de o formă de valorificare a diferitelor componente identitare, rupte cumva de sistemul din care au făcut parte, o „formă fără fond“. Se crede că festivalizarea ar avea și funcții informative și de ameliorare a raporturilor dintre oameni. Din punctul meu de vedere, ea poate induce și multe erori referitoare la identitățile de grup și activități de „piraterie culturală“.
– E și asta o formă de desidentificare. Va apărea un nou tip de cultură?
– Sincer vorbind, mi-aș dori să nu se permanentizeze aceste „cioburi“. Cultura populară este un sistem de sisteme ori festivalismul este alcătuit din „cioburi“, despre care nu se poate spune că sunt nici măcar subsisteme.
– S-a vorbit de apariția unei noi spiritualități.
– Mă întreb dacă acest nou tip de spiritualitate va ajuta specia să-și păstreze creativitatea și să nu ducă la dezvoltarea, cu preponderență, a instinctelor, să nu modifice relația om-natură.
– Un posibil răspuns…
– Sunt optimistă. Sper că umanitatea are încă suficiente resurse de apărare și capacități creatoare și va depăși acest moment de căutare.
– Și o concluzie.
– Ceea ce numim „creație populară“ se află într-un alert proces de diversificare și restructurare. Dacă „reconstituirea identitară“ nu va fi făcută cu abilitate, poate duce la apariția unor stări conflictuale. Până acum, problema identității era abordată teoretic, acum sunt implicați mulți oameni care nu sunt întotdeauna pregătiți să opereze cu structuri de mare adâncime și sensibilitate.
