PSD-iștii și cu ALDE vor să transforme clădirea Senatului în casă mortuară. Familia lui Corneliu Vadim Tudor a depus la Senat o cerere pentru ca trupul neînsuflețit al acestuia să fie depus în clădire, după modelul rusesc. Imediat, fostul PRM-ist Marius Marinescu, prezent în studioul România TV a anunțat că a vorbit cu Nicolae Văcăroiu, președintele Curții de Conturi căruia i-a cerut să intervină pe lângă Tăriceanu ca să aprobe cererea familiei. Văcăroiu l-a sunat pe acesta chiar în timpul emisiunii și i-a spus că a vorbit cu Tăriceanu și că așteaptă decizia Biroului Permanent al Senatului. Această practică începută cu actorii morți depuși prin teatre, judecători depuși pe la tribunale și acum parlamentari depuși la Parlament trebuie să înceteze! Ce-ar fi dacă și la firmele private ar începe să se depună foștii angajați morți. În plus, normele UE obligă familiile să depună morții la capele, nepermițându-ne nici măcar să îi mai ținem acasă. Oportunista Elena Udrea, făcută în toate felurile de Vadim în timpul vieții, și-a manifestat și ea dorința ca Vadim să fie depus la Senat pe motiv că a fost senator. Bine că nu s-au gândit să-l depună la Parlamentul European că doar a fost și eurodeputat. Ne mai făceam de râs și peste hotare.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane