Nu mă prea omor după fotbal. Mai ales prima repriză a meciurilor, când echipele mai mult flirtează din priviri, mă plictisește peste măsură și sunt de acord, că „în fotbal și în viață, importantă este repriza a doua“. Cu toate astea, n-am zis „nu“ când un prieten stabilit afară m-a invitat la un meci din campionatul francez. Aveam multe curiozități, inclusiv dacă suporterii de acolo strigă „Muie!“ și alte oribilități.
Am urmărit meciul cu atenție, dar nu m-a interesat mai deloc evoluția picioarelor, ci evoluția etajului superior al fotbaliștilor. Fiind pe teren o mulțime de jucători africani sau cu origini africane, m-au copleșit modalitățile extravagante de amenajare a floacelor de pe capetele lor. Cu uimirea în gât, am trăit cu impresia că dovlecii africani ori încăpuseră pe mâna unui frizer rasist, ori tocmai ieșiseră din niște păruieli monstruoase.
Priveam meciul cu ochii la zece centimetri în fața orbitelor. Pe teren, mingea era fugărită de coafuri cu fire bezmetice sau grupate după criterii secrete; coafuri colorate în roșu, în galben sau în verde. Cea mai curentă mi s-a părut „tunsoarea cu tăiței“, dar am putut admira și „sarmale în foi de varză“, și „mazăre verde“, și „ardei iuți“. Am remarcat, cu surpriză, chiar un „suprarealism electric“, în modul capilar de aranjare a fotbaliștilor, fiindcă doar acesta poate fi aspectul rezultat după ce, din neatenție, cineva își scapă deștele în priza de 220 de volți. La un moment dat, o „tunsoare cu tăiței“ a luat cartonaș roșu, apoi o „tunsoare suprarealist electrică“ a dat gol cu lațele, iar eu am huduit și am aplaudat intens. La sfârșit, nu m-am abținut să mă întreb câtă cantitate de minte trebuie să ai pentru a-ți dedica timpul fabricării unor asemenea coafuri. Știu, se poate obiecta că asta e tradiția în triburile africane, dar când vii să te bucuri de toate deliciile civilizației europene, tradiția africană nu-și mai are rostul. Decât și-ar împleti lațele, mai bine fotbaliștii africani și-ar împleti pulovere sau ciorapi din lână, că acuși se lasă frigul prin Europa.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane