Buboiul CNSAS a copt si sta sa se sparga. Iesirea lui Mircea Dinescu pare sa vina tocmai din acest sentiment de disperare. Paradoxal, chiar actiunile si declaratiile lui despre dosare justifica cel mai bine masurile pe care le propune.
CNSAS-ul a esuat. Foarte probabil, esenta acestui esec vine din insusi modul de structurare a institutiei, dar nici oamenii care o deservesc nu sunt mai putin vinovati.
Problematica in sine apare acum in intreaga ei complexitate, iar solutia propusa si construita – CNSAS-ul – nu putea fi pe masura tematicii pe care trebuia sa o rezolve.
Votul din CNSAS nu este unul juridic, ci unul moral. Nu este juridic atat pentru ca nu avea repercusiuni directe in acest plan, dar si pentru ca faptele ce trebuiau judecate nu erau clar incadrate si definite. Incepand cu cel mai de seama element: termenul de -politie politica-. Abia dupa ce s-au vazut implicatiile unei asemenea imprecizii, s-a trecut la tentative de reglementare a situatiei, Era, dupa cum se vede, prea tarziu pentru a mai repara raul facut. Votul moral a esuat. O dovedesc chiar deciziile in cazuri de notorietate publica: Bejinaru, fratii Tudor, Mona Musca, Frunda. Si atitudinea lui Dinescu insusi: cu aceleasi date, pe unii ii condamna, pe altii ii absolva. Bejinaru a dat zeci de note informative, a fost si remunerata pentru ele, Musca a facut recomandari pentru recrutare, Frunda are doua dosare de retea etc. Niciunul nu a facut totusi politie politica, in opinia lui Dinescu. Atunci cine a facut?
Exista cazuri in care se mentioneaza note care nu se regasesc in dosar. Firesc. Notele despre o persoana nu intereseaza informatorul, ci dosarul respectivei persoane, unde erau trimise si indosariate. Exista 7 milioane de dosare. Nu se poate emite o judecata clara fara a fi toate puse cap la cap. Dosarul unui informator nu poate fi complet si apreciat fara reconstituirea, din cele 7 milioane de dosare, a dosarului propriu. Cum procedam?
Neexistand consecinte juridice directe, judecatorii nu pot judeca dosarele. Cei care le judeca acum nu au nici pregatire, nici instrumente (incadrari si definitii clare), nici impartialitatea necesara.
Se uita scopul initial al initiativei, care nu era unul vindicativ, ci informativ – electoral. Electoratul are dreptul sa stie calitatea celor care se supun votarii si sa actioneze in cunostinta de cauza. Pentru unii are relevanta dosarul unui candidat, pentru altii nu. Noi votam, noi decidem. Nu trebuie sa judece nimeni pentru noi. Votul se serveste proaspat, nu semipreparat.
Solutia e simpla si evidenta: dosarele celor care candideaza, in orice functie, trebuie expuse pe internet. Va comenta presa, dar va exista si o accedere directa la informatie. Cine nu va crede interpretarea din ziar va putea sa confrunte cu ce apare pe internet, neprelucrat. E simplu, e eficient, e realizabil. Cine nu e dispus la transparenta poate sa nu candideze. Nu e obligatoriu. Cine are chef s-o faca sa-si asume trecutul, la vedere. Electoratul va decide pentru fiecare in parte. E simplu si e democratic. Si in spirit, si in litera.
