Ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu (foto), poarta discutii cu membrii guvernului pentru a obtine pana la sfarsitul anului suma de bani necesara pentru rascumpararea domeniului Peles, care va fi retrocedat regelui Mihai I in luna octombrie.
-Suntem in discutii pentru a obtine pana la sfarsitul anului, la rectificarea bugetara, o suma de bani pentru cumpararea domeniului Peles, dupa ce acesta va fi retrocedat familiei regale-, a declarat Adrian Iorgulescu. Ministrul sustine ca domeniul Peles va fi retrocedat in luna octombrie, in prezent negocierile importante dintre statul roman si Casa Regala fiind finalizate. In ceea ce priveste prelungirea termenului anuntat initial pentru retrocedare – inceputul lunii septembrie -, aceasta este cauzata de faptul ca negocierile sunt purtate de mai multe institutii: Ministerul Culturii si Cultelor, Regia Autonoma Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat (RAAPPS), Centrul pentru Cultura Sinaia, Ministerul Justitiei si Secretariatul General al Guvernului. Inca de la inceputul lunii iunie, ministrul culturii a anuntat ca statul roman va cumpara domeniul Peles, mai putin Pelisorul, cu suma de 30 milioane de euro, dupa ce acesta va fi retrocedat Casei Regale a Romaniei. Mai mult, statul roman va intra in posesia definitiva a Foisorului, care in prezent este detinut de RAAPPS. In ceea ce priveste Pelisorul, Casa Regala doreste sa-l utilizeze ca -cetate de scaun-. Pe de alta parte, familia regala va ceda statului, in contul aceleiasi sume, si Palatul Elisabeta, care va fi transformat intr-un Muzeu al Istoriei Regalitatii autohtone. Potrivit unui act normativ initiat de guvernarea PSD, regele Mihai ar fi urmat sa primeasca 30 milioane de euro in transe egale timp de trei ani, in schimbul castelelor Peles, Pelisor si Foisor, precum si pentru colectiile, obiectele si celelalte bunuri mobile din inventarul acestora. Dupa ce, in anul 2005, Curtea Constitutionala a stabilit ca neconstitutionale prevederile respectivei legi, actualul guvern a revenit asupra deciziei si a anuntat ca va reincepe negocierile cu Casa Regala.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane