Home Monden Leana si Costel, -reinventati- in serialul -Secrete de familie-

Leana si Costel, -reinventati- in serialul -Secrete de familie-

DISTRIBUIŢI

Pazea, familia Partag se intoarce in forta! Incepand de astazi, fanii Vacanta Mare vor putea urmari la Pro TV cel mai tare reality show al momentului. Este vorba de -Secrete de familie-, un serial nou-nout filmat in regim de lungmetraj cu celebrii Leana si Costel in rolurile principale. -Singurul lucru care ne lipsea din <palmares> era filmarea pe pelicula, asa ca am vrut sa facem si acest lucru. In sezonul acesta ne-am propus sa reinventam cele mai tari personaje pe care le-a avut si le are Romania: Leana si Costel- – a declarat Mugur Mihaescu, interpretul vestitului personaj Leana Partag.

Dupa succesul inregistrat cu -Garcea-, care a fost cea mai vizionata productie cinematografica romaneasca la vremea cand a fost lansata, Mugur Mihaescu si Radu Pietreanu si-au dorit un nou serial filmat in regim de lungmetraj care sa egaleze performanta de atunci. Cei doi show-mani au muncit din greu, si iata ca au pregatit telespectatorilor Pro TV in aceasta toamna un proiect mai ambitios ca niciodata, un serial filmat in regim de lungmetraj, ce va fi difuzat in fiecare marti si miercuri, inainte de meciurile din Liga Campionilor. -Vacanta Mare- vine in cel de-al optulea sezon cu o echipa innoita. Astfel, Andreea Doinea joaca rolul unui producator Pro TV, iar Catalin Neamtu este regizor la aceeasi televiziune. Cei doi propun familiei Partag sa fie protagonistii celui mai in voga reality show, intitulat -Secrete de familie-. Avizi dupa bani, bautura, succes si decoruri luxoase, taranii din Sadova se muta la Bucuresti si incep o noua viata, din care nu lipsesc incurcaturile de tot felul si nici intalnirile cu personaje celebre ale momentului. Leana, Costel, Lila si Axinte nu sunt obisnuiti cu machiajul, probele la costume sau camerele de luat vederi, drept care reactiile familiei Partag la noul stil de viata vor fi pe masura . -Sursa noastra de inspiratie pentru acest sezon a reprezentat-o curiozitatea oamenilor de a afla in permanenta ce fac vedetele. Daca-i pui unei vedete o camera de filmat in dormitor, atunci cu siguranta oamenii vor sta cu ochiii lipiti de televizor doar ca sa o/il vada cum respira cand doarme- – a precizat Radu Pietreanu, interpretul personajului Costel Partag.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.