Directoarea generală a Apa Nova București, Lavinia Săniuță, care era așteptată luni dimineață la DNA Ploiești pentru a fi audiată în dosarul care vizează infracțiunile de cumpărare de influență și trafic de influență în care mai sunt vizați Costin Berevoianu, fost consilier personal al primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, și oamenii de afaceri Vlad Moisescu și Ovidiu Semenescu, a fost dusă cu ambulanța la spital, au declarat surse judiciare.
Potrivit acestora, Lavinia Săniuță fusese citată pentru a fi audiată în calitate de martor în dosarul Apa Nova. Conform procedurilor, dacă aceasta nu se va prezenta la audieri și dacă nu va prezenta o dovadă care să justifice absența sa, atunci procurorii vor emite mandat de aducere pe numele ei.
Săniuță este director al Apa Nova București începând din luna iunie a acestui an. Aceasta apare într-o interceptare cuprinsă de procurorii DNA în documentele din acest dosar, Săniuță purtând o discuție cu Mădălin Mihailovici, director adjunct al companiei referitoare la documente pe care procurorii DNA le-au ridicat de la sediu, Apa Nova București.
Mădălin Jorj Mihailovici, director general adjunct, poartă o discuţie cu directorul general al Apa Nova Bucureşti, Lavinia Săniuţă, pe care o informează că procurorii DNA au ridicat documente, însă la unele contracte au fost şi probleme:
Lavinia Săniuţă: Alo!
Mădălin Mihailovici: Sărut-mâna, bună-dimineaţa! Mă scuzaţi, că eram sub duş.
Lavinia Săniuţă: Bună-dimineaţa! Nu, scuze.
Mădălin Mihailovici: Am plecat, sunt în drum spre birou. Vă ascult.
Lavinia Săniuţă: Am înţeles.
Mădălin Mihailovici: Mă scuzaţi, dar chiar nu am reuşit astăzi să ajung la 7 la birou, că nu mai aveam…
Lavinia Săniuţă: Nicio problemă! Nu, dar voiam să ştiu cum s-a terminat.
Mădălin Mihailovici: S-a terminat că au luat documentele cât au găsit.
Lavinia Săniuţă: Da.
Mădălin Mihailovici: Sunt unele care, destul de multe găsite, altele care nu avem.
Lavinia Săniuţă: Dar ce nu avem în principiu?
Mădălin Mihailovici: Păi, n-au găsit, la unele contracte nu au găsit în spate rapoarte, proiecte şi aşa mai departe.
Lavinia Săniuţă: Am înţeles. Am înţeles. Dar s-au purtat frumos?
Mădălin Mihailovici: Nu, au fost, din punctul meu de vedere, au fost deosebit de eleganţi.
De asemenea, la sediul DNA Ploiești mai era așteptat pentru a fi audiat, tot în calitate de martor, Mircea Macri, persoana delegată să gestioneze contractul de concesiune al Apa Nova în București.
Conform unor surse judiciare, acesta i-a informat pe procurori că nu se prezintă la audieri întrucât este plecat în concediu în afara țării.