Home Politic Băsescu pregătește confruntarea cu „sistemul ticăloșit”

Băsescu pregătește confruntarea cu „sistemul ticăloșit”

DISTRIBUIŢI

Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri seara la postul public de televiziune că „va vorbi mai târziu“ despre „sistemul ticăloșit“ din România, dând impresia că va ataca subiectul acesta  cu prilejul probabilei sale candidaturi pentru un nou mandat. În acest interviu, dar și într-unul acordat radioului public ieri, șeful statului a dezbătut pe larg problemele din mandatul său, neîmplinirile avute, dar și erorile pe care le-a făcut.

„Sistemul ticăloșit, la suprafață“

„Sistemul (ticăloșit – n.r.) s-a mutat la suprafață în totalitatea lui. Acum îl putem identifica, putem pune mâna pe el. Vom discuta mai târziu, dar vă asigur că este la suprafață și că-l vedeți în fiecare zi. Probabil, nu reușiți să identificați tronsoanele lui, dar vom discuta în altă zi, mai către sfârșitul mandatului meu“, a spus Traian Băsescu la TVR 1. El a făcut referire și la declarația fostului președinte Emil Constantinescu, care afirma că l-a învins sistemul și s-a declarat de părere că „dânsul nu a avut grijă să curețe sistemul de stat. Nu a curățat serviciile de informații, nu a curățat diverse alte zone de influență și care își permiteau să facă jocuri politice, jocuri de influență“.
În afara serviciilor de informații, Băsescu a făcut aluzie și la ceea ce consideră a fi o altă parte importantă a acestui sistem – presa mogulilor, care i-a atacat permanent, pe el și pe membrii familiei sale, din această cauză.
Șeful statului l-a și nominalizat pe unul dintre jurnaliștii responsabili de aceste atacuri – Sorin Roșca Stănescu. Șeful statului a povestit că relațiile cu acesta s-au stricat atunci când ziaristul i-a cerut să intervină în justiție pentru Dinu Patriciu. A doua zi, la radioul public, Băsescu a  dat un indiciu despre cine mai face parte din „sistem“ – magistrații. Șeful statului a vorbit despre o „puternică amprentă politică“ în protestul acestora și a sugerat că mulți dintre liderii magistraților sunt îndreptați împotriva lui.

Mai pe larg, despre greșeli

După ce în discursul din fața Parlamentului a recunoscut că „poate a făcut și greșeli“, Traian Băsescu a și vorbit în ce-au constat acestea.  Astfel, „lipsa de tact față de Guvern și față de Parlament“ și faptul că a promis că își dă demisia în cinci minute dacă va fi suspendat au fost erorile pentru care președintele și-a făcut mea culpa.

Candidează?

„Unul dintre motivele pentru care umblu mult în țară în ultimul timp, dincolo de obiceiul pe care l-am avut de a fi printre oameni, este să-mi dau seama dacă mai pot candida o dată. Deocamdată nu am nicio certitudine“, a afirmat Băsescu, care s-a declarat deranjat de faptul că oamenii din PD-L deja consideră că el va candida la prezidențiale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.