Stramosii familiei Ghica din Moeciu au zidit la Cheia o biserica din lana de oaie amestecata cu var nestins. Lacasul a fost ridicat in 1813 si restaurat in 1985. Adica a fost intarit cu mortar pe dinafara, pentru ca interiorul a ramas acelasi. Bisericuta poarta hramul Adormirii Maicii Domnului. Undeva in apropierea bisericii, o femeie impleteste un pulover cu gri si alb. Turistii se opresc in fata tarabei. Ii urmaresc cu mirare degetele agere. Batrana isi potriveste ochelarii si spune: -Multe minunatii se pot face din lana. Ba chiar si o biserica. Tatal meu a dat lana de la 3.000 de oi ca sa se inalte zidurile bisericii din Cheia-, povesteste femeia.
Obarsie domneasca
Moise Ghica este urmasul voievodului moldovean Grigore Ghica. Pe bunicul sau l-a chemat Agapie Ghica, cioban venit cu oile tocmai din Suceava. Meseria s-a transmis din tata in fiu. Moise a ramas fara tata la numai doi ani. -Cum era pe vremea aia, mama ne-a dat de slugi-, povesteste mosul. Curata grajdurile. La 12 ani a urcat cu oile la munte. Avea in grija 600 de animale. Cand a venit vremea cataniei, a intrat in Garda Regala, la Sinaia.
-Aveam pistoale cu 72 de focuri, baioneta. Eram tare mandru cand defilam prin fata regelui. Pantaloni la dunga, manusi albe…-, isi aminteste fostul fruntas. Pazea postul 5, la intrarea in Castelul Peles. -Regele era mai mic decat mine cu un an. Barbat bine. Cand trecea cu amanta prin dreptul nostru, ii punea ziarul pe fata, sa n-o vedem-, spune Moise. S-a intors la oile lui. Toata viata a fost cioban. A infruntat viscole si ursi. Acum e cam bolnav. O aprindere de plamani din tinerete ii face necazuri.
Testamentul bunicului
Steliana Ghica are 74 de ani si e mai tanara ca barbatul ei cu opt ani. Pe cand era in clasa a VII-a, a descoperit intr-un sertar niste acte vechi. Mama ei nu stia carte si nu le-a putut descifra. Steliana a aflat ca bunicul ei, machedonul Vartolomeu Duicu, era frate cu banul Duicu din Craiova. Testamentul mai spunea ca fiecarui copil, din cei 16, ii revin cate 3.000 de oi, sase vaci si sase vesminte de matase. Fratele ei cel mare a fost bucatar la stana regala. Ceilalti noua frati au fost negustori. -Asa ca si eu sunt de vita nobila, nu numai barbatu-meu-, glumeste batrana.
Steliana a facut scoala de croitorie la Brasov. Dar s-a intors tot in Cheia, satul dintre cele doua Moeciuri.
Lana pentru ziduri
Toata viata au muncit. El cu oieritul, ea cu croitoria. Au doi baieti, doua fete si sapte nepoti. De 20 de ani, batrana croseteaza macrameuri si pulovere din lana si le vinde in fata Castelului Bran. Au ridicat trei case. Dar lucrul cu care se lauda batraneii este biserica din Cheia. Stramosii lor au contribuit la constructia lacasului. Pe vremea aceea nu era ciment. Satenii au construit biserica din lana amestecata cu var nestins.
-Cei 16 copii ai bunicului au pus lana de la cateva mii de oi. Ghiculestii au pus si ei lana, dar mai mult au contribuit cu lemnaria. Ca ei lucrau la Lesu Ursului si unde e mai multa padure ca acolo?-, explica femeia. Pe vremea aceea, satul Cheia avea doar doua familii: Ghica si Duicu. Cele doua neamuri sunt mentionate pe pridvorul bisericii. In 1985, biserica a fost restaurata. Adica, intarita cu mortar pe dinafara. Interiorul insa este acelasi ca la 1813, anul in care s-a ridicat bisericuta.
Lacasul poarta hramul Adormirii Maicii Domnului. A fost sfintita de Antonie Plamadeala. Steliana zice ca cele doua icoane mari sunt aduse tocmai din Grecia.-E o biserica durabila. Lana mosilor nostri a fost pusa cu credinta. Uite-o, dupa atatea cutremure, e tot in picioare!-, se mandreste batrana.
