Gabriela Vrânceanu Firea ocupă oficial funcția de purtătoare de cuvânt a PSD. Doar că ultimul comunicat trimis în această calitate a fost în data de 2 august chiar înainte ca aceasta să plece în vacanță. La întoarcere nu i s-a mai permis să mai emită comunicate în numele PSD.
Liviu Dragnea conduce interimar PSD din 22 iulie 2015. A doua zi după alegerea sa în această funcție, Liviu Dragnea a anunțat, într-o conferință de presă, că este important ca PSD „să iasă din pasivitate”, după ce în ultimul timp „nu a avut o voce politică conturată”, adăugând că „Lucrez la finalizarea unui mic plan concret de acțiuni pentru perioada imediat următoare, atât acțiuni politice, cât și acțiuni administrative, precum și o discuție pe care am început-o pentru îmbunătățirea comunicării PSD. Am avut o discuție foarte bună cu doamna Gabriela Firea.”
Dar ce să vezi? Când s-a întors din concediu fertila purtătoare de cuvânt a PSD (care critica familiile fără copii, ea având trei copii cu doi bărbați) nu a mai putut transmite penibilele și mincinoasele ei comunicate în numele PSD, ci le-a semnat ca „senator PSD de Ilfov.”
V-o amintiți desigur cum mințea ea în ziua în care se desfășura turul al doilea al alegerilor prezidențiale că la Londra de fapt nu e nimeni la secțiile de vot, cum critica ea PNL că a contestat la CCR Legea Bugetului, ceea ce făcuse și PSD înainte, cum anunța că Guvernul PSD a construit 700 km de autostradă între 2012 și 2014, cum a declarat că PSD a propus difuzarea Antenei 3 la Bruxelles pentru că are cea mai mare audiență din România, cum a constatat Consiliul Legislativ că legea lui Firea îi castra pe cei care se încaieră nu pe cei care violează, că a fost dascăl deși această ocupație lipsește din CV-ul ei și tot așa.
Ca să fie totul clar și pentru membrii de partid, Dragnea a concediat-o pe Firea, în direct la TVR, la oră de maximă audiență, la emisiunea „Vorbește liber”: „în primul rând, eu vreau să îmi port singur vorbele”. Lămurită toată lumea?