Convorbire cu acad. Octavian Popescu, directorul Institutului de Biologie
Sunteți directorul Institutului de Biologie al Academiei Române, beneficiar al unui program de finanțare european care permite o
cercetare științifică de vârf. Care sunt direcțiile de cercetare?
Institutul are trei departamente de cercetare și în fiecare cercetarea urmează direcțiile pe care le considerăm foarte importante.
Astfel, departamentul de ecologie, taxonomie și conservarea biodiversității are ca principal obiectiv găsirea unor soluții pentru conservarea diversității biologice, România fiind țara europeană cu cea mai mare biodiversitate. Dacă nu vom fi atenți riscăm să repetăm ceea ce s-a petrecut în alte țări. De aceea un colectiv de cercetători foarte tineri s-a dedicat acestei teme și sunt convins că va avea rezultate încurajatoare, cu atât mai mult cu cât beneficiem de o infrastructură ultramodernă. La departamentul de Microbiologie, o direcție importantă se referă la studiul microorganismelor extremofile.
Care iubesc extremele?
Da. Se pare că viața pe Pământ a apărut mai întâi în condiții extreme și apoi a evoluat spre „normalitate“, nu invers. De pildă, sunt microorganisme care trăiesc la sute de grade dar nu se dezvoltă sub 85°C; altele trăiesc la presiunea de 1200 atmosfere și aduse sub 200 de atmosfere mor. Mai sunt microorganisme halofile, care trăiesc în concentrații mari de săruri, mai ales clorură de sodiu. Un grup de cercetători de la Institutul nostru a identificat la Slănic Prahova o nouă specie de microorganisme halofile, specifică acestui lac. Interesant este că nimeni nu credea că produsele alimentare păstrate la temperaturi de sub minus 20°C se pot contamina cu microorganisme și totuși sunt germeni vii până la minus 80°C. Mai sunt microorganisme care trăiesc în condiții extreme de secetă, cum ar fi în Sahara, Kalahari sau Gobi. Ele nu sunt termofile propriu-zis, nu rezistă la temperaturi foarte ridicate, în schimb suportă lipsa de apă până la 99%.
Asta amintește de un dicton după care natura are eficiență în mijloace și armonie în finalitate. Alte direcții de interes concret?
La Departamentul de Citobiologie sau de Biologie Celulară se studiază melanomul malign. Se cercetează interacțiunile dintre celulele tumorale și cele normale din imediata apropiere a tumorii pentru a descifra procesul prin care celulele bolnave le îndepărtează pe cele sănătoase, se extind și chiar metastazează, proces care nu este încă foarte clar.
Dacă s-ar cunoaște s-ar putea opri metastazarea?
Sigur. În momentul de față se află în diferite etape de experimentare un tratament care împiedică dezvoltarea vaselor sanguine. Pe partea vegetală, se încercă regenerarea plantelor în pericol de dispariție.
În ce fel?
O porțiune de frunză este „ajutată“ în laborator să devină plantă. Plantele nu fac cancer dar, pornind de la fragmente de frunze, se poate reconstitui planta întreagă.
?ê?£i intră în circuitul normal?
Da. De curând am fost într-o comisie de doctorat și autoarea a arătat cum se poate regenera o specie de magnolie; de fapt, jumătate din speciile de Magnolia sunt amenințate cu dispariția. Brevetarea metodei va face ca un răsad să coste doar trei lei, preț mic față de cel de pe piață. Specialiștii noștri mai sunt preocupați de așa-numitele bănci de germoplasmă (termen ce desemnează materialul ereditar, transmis de la o generație la alta) care permit păstrarea pentru un timp mai lung a unor specii de plante importante. În toată lumea există preocuparea de a conserva germoplasma speciilor care au stat la baza celor cultivate în prezent pentru hrana omului și a animalelor sau a celor aflate în pericol de dispariție. Aceste își vor dovedi utilitatea când va fi nevoie de regenerarea lor, fără să recurgem la procedee de inginerie genetică modernă, adică la organisme modificate genetic.
Între altele, sunteți apreciat în mod deosebit de comunitatea științifică internațională pentru identificarea moleculei de reasociere a moleculelor. La ce lucrați acum?
În anii ’90, împreună cu colegi elvețieni, am identificat, purificat și caracterizat o nouă clasă de molecule de adeziune celulară, pentru care am propus în revista Nature denumirea de gliconectine. În momentul de față, continuă cercetările în această direcție, încercând să elucidăm rolul lor în apariția primelor organisme multicelulare, dar și în procesele de embriogeneză și metastazare a tumorilor maligne. De asemenea, sunt implicat în două proiecte complexe de cercetare exploratorie (PCCE), începute la Universitatea Babeș-Bolyai, fiecare cu o finanțare de șapte milioane de lei. Coordonez un program care se referă la nanomanipularea biomoleculelor cu ajutorul microscopiei de forță atomică. Cel de al doilea proiect, la care sunt partener, se referă la utilizarea nanoparticulelor și microparticulelor în diferite terapii. Am demonstrat că nanoparticulele de argint „tapetate“ cu chitosan (polimer glucidic rezultat prin tratarea chitinei) au efect antibacterian. În continuare, se are în vedere „funcționalizarea“ acestor nanoparticule astfel încât să fie capabile să „atace“ numai celulele tumorale.
Parcă e un scenariu SF.
De fapt, toate procesele vieții sunt la dimensiuni nano și se poate spune că nanotehnologiile prezentului sunt bionanotehnologii. Fără să greșim putem afirma că totul a fost de mult „inventat“ de natură.
S-a spus că toate brevetele tehnicii sunt făcute după brevetele naturii…
Totul a fost „inventat“ mai înainte de natură, cu o precizie și un randament extraordinare.
Spuneați că se observă o reîntoarcere la biologia clasică, după o perioadă în care această știință s-a fragmentat într-atât încât s-a pierdut din vedere unitatea viului.
În anii 1960 a fost o puternică mișcare de diversificare a biologiei, bazată pe reducționism. Așa a apărut și biologia moleculară, care nu a fost opera biologilor, ci mai degrabă a fizicienilor și a marcat revoluția în biologia secolului trecut.
Ce a urmat?
Interesant este că nu s-a progresat conceptual, ci s-a profitat mult de progresele tehnologiei cu care s-au făcut cercetări. S-a neglijat însă partea clasică – botanica, zoologia, sistematica. Acum, abordarea integrativă sau sistemică cunoaște o puternică dezvoltare. Se simte acut nevoia de colaborare cu biologia clasică, altfel se poate ajunge într-o fundătură sau la rezultate aberante. Din fericire, România mai are specialiști în biologie clasică și nu ar trebui să repetăm, ci să învățăm din greșelile altora.
Am lăsat la sfârșit proiectul Genesis, care a stârnit vii discuții în presă…
În toate țările din UE, Japonia și America de Nord, în general în țările cu un anumit nivel de dezvoltare economică dar și culturală există asemenea proiecte. Folosim mijloace ultramoderne de studiu al ADN-ului vechi pentru ca, pe baza rezultatelor obținute să coroborăm istoria noastră cu aceea a vecinilor, cu istoria europeană și cea mondială. Colaborăm cu arheologi și istorici. La proiect participă Institutul de Biologie, Institutul de Arheologie și Centrul de Studii Transilvane ale Academiei Române, pe de o parte, și Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, pe de altă parte.
Sunt riscuri și cum pot fi depășite?
Există un risc în privința folosirii ADN-ului și trebuie luate toate măsurile pentru a evita contaminarea cu ADN-ul celor care lucrează în același laborator.
Să contaminăm trecutul cu prezentul?
Da, se poate și, de aceea, aceste recoltări se fac luând toate măsurile de precauție astfel încât să se reducă la maximum acest risc.
Ce vreți să aflați de fapt?
Nu avem în vedere numai domnitorii, așa cum a speculat presa, ci și alte aspecte. Între altele vor fi cercetate și cimitirele din zona Orăștie pe care arheologii le-au identificat ca fiind ale dacilor. ?ê?£i încă multe altele. Se poate identifica, de pildă, când a intrat porumbul în dieta zilnică, în ce măsură și cine îl consuma, sau cine consuma carne, ce fel de carne și în ce cantitate.
E o deschidere spre antropologie.
Da și chiar vrem să colaborăm cu Institutul de Antropologie.
Care este lecția pe care o dă biologia contemporană?
Ne învață că omul trebuie să respecte natura pentru că dacă nu o face este pe propria răspundere. Odinioară, omul trăia în comuniune cu natura, însă omul modern a crezut că o poate stăpâni și descopră că este imposibil. Ar trebui să iubim natura ca pe o mamă, să nu uităm că suntem fiii ei, că trebuie să avem grijă pentru că s-ar putea să avem probleme și mai mari, chiar în viitorul apropiat.
Elena Solunca Moise
