Serviciul Român de Informații a precizat, într-o notă prezentată ieri la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, că nu a fost consultat de către factorii abilitați, în 2007, la semnarea acordului petrolier cu Sterling și nici în 2008, la emiterea Hotărârii de Guvern 1445.
Această notă a SRI a fost trimisă Biroului Permanent al Camerei Deputaților de către Comisia parlamentară SRI, după ce plenul Camerei a decis să solicite Guvernului, Parchetului, Curții de Conturi și SRI să analizeze concluziile și propunerile formulate de Comisia de industrii cu privire la contractul cu Sterling și să adopte măsurile necesare, potrivit competențelor ce le revin.
„La semnarea acordului petrolier (2007) și, respectiv, la momentul aprobării HG nr. 1446 (2008) – care constituie obiectul anchetei -, Serviciul Român de Informații nu a fost consultat, de către factorii abilitați, din perspectiva impactului asupra dimensiunii economice a securității naționale, respectiv, nu i s-au solicitat date cu privire la bonitatea firmei și a reprezentanților acesteia“, se arată în nota SRI.
SRI mai menționează că derularea relațiilor comerciale dintre compania canadiană și Agenția Națională pentru Resurse Minerale s-a aflat în atenția Serviciului Român de Informații, care a informat factorii de decizie legal abilitați și organele de cercetare și urmărire penală în legătură cu diverse aspecte referitoare la contextul și implicațiile respectivului acord. În conformitate cu competențele conferite de lege, „SRI va continua să întreprindă măsurile necesare pentru asigurarea stării de securitate economică și promovarea intereselor naționale în domeniu, inclusiv în cooperare cu alte instituții ale statului, urmând să semnaleze oportun, către beneficiarii legali, datele și informațiile relevante, conform principiului «nevoii de a ști»“, se mai arată în nota SRI.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane