Home Actualitate Accident mortal pe aerodromul de la Clinceni

Accident mortal pe aerodromul de la Clinceni

DISTRIBUIŢI

UPDATE 17.05: Din păcate, tânăra Andreea Nica în vârstă de 27 de ani a decedat la Spitalul Universitar.

Trei paraşutişti au fost implicaţi într-un accident, duminică dimineaţă, pe aerodromul de la Clinceni, unul intrând în stop cardio-respirator, iar ceilalţi doi fiind inconştienţi, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

La fața locului au fost trimise două echipaje și un elicopter de la SMURD.

Unul dintre parașutiști, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost declarat decedat în urma unui stop cardiorespirator. Un altul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost intubat și transportat de urgență la spital. A treia persoană rănită este o femeie, tot parașutist, căreia i s-a acordat ajutor medical, este în stare conștientă, urmând să fie transportată la spital.
„Incidentul se numeşte mid air collision, presupune că două paraşute s-au acroşat în apropierea solului. În incident au fost implicaţi un paraşutist cu 80 de salturi, care a acroşat paraşuta de tandem la o înălțime de circa 70 de metri. Au venit în spirală la contactul cu solul.

Instructorul de paraşutism are 4.000 de salturi, paraşutistul care se presupune că a acroşat, în jur de 100 de salturi. Este vorba despre un instructor foarte experimentat. Femeia era un pasager în tandem – presupun că era la primul salt”, a declarat Bogdan Boeru, instructor-parașutist în cadrul Aerodromului Clinceni.
„În situația asta, am înțeles că a avut loc acest accident, de unde noi putem deduce că parașutele nu au funcționat normal. Pot fi mai multe condiții: una dintre ele, de bază, este plierea parașutei care, probabil, s-a făcut defectuos, sau mai poate fi altă cauză: termenul pliajului a fost depășit. Au trecut mai multe zile de la ultimul pliaj. De obicei, pe vremea mea, parașuta nu trebuia să stea pliată mai mult de 30 de zile, dar și așa parașuta trebuie controlată non-stop, ca să vedem dacă ea e în stare de funcționare corectă”,  a declarat, la Realitatea TV, Traian Șurariu, antrenor de parașutism.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.