Inoportuni sunt uneori îndrăgostiții, cu sărutările, mångåierile și chicotelile lor, etalate în fața unui public care nu-și dorește să asiste la ele!
Vizitam, în primele zile de septembrie, cu un grup de toate națiile, vechea Citadelă din orașul Dinant, una din måndriile Belgiei. Ghidul, pentru a-și merita bacșișul, ne copleșea cu informații: aici era închisoarea, aici s-a luptat la baionetă cu nemții, în al doilea război mondial, aici… Toate semințiile erau atente, în afară de doi amorezi, care o țineau pe panta sărutărilor și a måinilor scăpate pe sub haine. Grosul turiștilor se făcea că-i ignoră, dar ei jucau cu încăpățånare cartea giugiulelii, provocånd întrebarea: dacă le ardea de sex, de ce nu aleseseră alt loc?
El, îndrăgostitul, era un ins la vreo 55 de ani, olandez după aparențe, blond și distins. Iar ea, aici e aici… Ea era un negru musculos, buzat în exces, cu niște buci de vădană, care-i bombau blugii ca o parașută în spate. Se sorbeau din priviri și abia așteptau să-și poată descătușa tensiunea! Dragostea îi făcea atåt de nesimțiți, că li se fålfåia total de cei din jur. Pentru olandez, pămåntul avea ca emisfere bucile negrului, completate de strașnicele lui buze! Pentru negru, care reprezenta o rasă muncită pånă la extenuare de-a lungul secolelor, tentația de fi pasiv părea prea mare pentru a-i rezista! Am închis ochii și i-am văzut la starea civilă, el într-un costum cu trandafir la butonieră, iar negrul în rochie albă de mireasă, cu un buchețel stråns la piept. Oricåt de destupat la orizont m-aș crede, n-aș putea fi cavaler de onoare la nunta lor!
Profitabil e să fi azi homosexual! Mă miram, zilele trecute, de faima unui regizor romån de teatru, premiat și răspremiat de toate juriile din țară. Simțeam ceva suspect în potopul de premii prăvălite pe capul său, mai ales că nici nu are multe în comun cu talentul. Un actor, care-l cunoaște bine, m-a luminat, informåndu-mă că regizorul, minoritar sexual fiind, are susținerea comunității homo din Romånia, foarte influentă cică. Probabil că la fiecare trofeu pe care îl primește pentru piesele sale, juriul îi adaugă și cåte un lubrefiant bun.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane