Home Actualitate Academicienii apără statuile de la Universitate

Academicienii apără statuile de la Universitate

DISTRIBUIŢI

În urma Operațiunii de De-Mascare, inițiată de ziarul „Curentul“ și Civic Media, prin îndepărtarea măștilor grotești de pe statuile de la Universitate, o serie de oameni de cultură, membri ai Academiei Romåne, istorici, s-au alăturat acestui demers, trimițånd o scrisoare deschisă Președinției Romåniei, Guvernului, Prefecturii precum și Primăriei Capitalei, în care cer elaborarea unei norme legislative care să interzică și să pedepsească expres astfel de ofense și „intervenții“ din sfera mediocrității subculturale aduse unor monumente naționale și chiar să extindă aceste prevederi pentru toate monumentele istorice de orice fel, clădiri sau ansambluri statuare acoperite cu tot felul de cårpe cu pretenție de reclame, în pofida bunului simț. În același document, intelectualii solicită îndepărtarea oricăror urme „ale sacrilegiului care ne aduce aminte de procedurile Armatei Roșii a Uniunii Sovietice care trecea la des-figurarea metodică a monumentelor naționale imediat după ocuparea orașelor țărilor invadate“, apreciind că „mai există romåni și organizații care știu să apere onoarea națională și și-au propus același lucru, indiferent de consecințe, respingånd invazia prostului gust ignar și degradarea memoriei naționale“. Reamintim cititorilor noștri că demersul ziariștilor  de a curăța valoroasele monumente a declanșat riposte violente din partea celor de la „Academia Cațavencu“, cei care au lansat „campania ecologică“, cum le place să numească acest kitsch.  Redăm „Apelul la demnitate“ semnat de academicieni și mari oameni de cultură din Romånia care susțin că „protejarea memoriei istorice este o prioritate națională“.
„Profanarea și des-figurarea monumentelor istorice de la Universitate, statuile lui Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr, Spiru Haret și Mihai Viteazul, piloni ai culturii și școlii romånești și edificatori ai statului național, survenită chiar la împlinirea a 550 de ani de la atestarea documentară a orașului București, este o nouă detestabilă ofensă la adresa demnității naționale a romånilor, după acțiunea similară petrecută anul trecut, ce a vizat statuia Eroilor Pompieri.
Acoperirea figurilor iluștrilor noștri înaintași cu o așa-zisă mască de gaze roz cu o excrescență trompiformă este pe de o parte un gest de prost gust – specific kitsch-ului de cea mai joasă factură – și pe de altă parte reprezintă o des-figurare simbolică ce atinge limitele obscenității.
Sacrilegiul s-a executat în absența oricărei minime morale sub pretextul unei îndoielnice campanii «ecologice» de o factură suburbană, cu încălcarea unor elementare reguli de protecție a patrimoniului cultural. Așa ceva nu s-ar putea vedea în nicio altă capitală a lumii civilizate, unde intervenții de acest tip asupra unor monumente istorice cu valoare de simboluri naționale sunt de neconceput.
În cazul anterior – profanarea statuii Eroilor Pompieri – față de care am protestat cu toții energic, ministrul Culturii de atunci a recunoscut că avizul «a constituit o eroare» și a afirmat că «pentru evitarea unor situații similare, ce pot aduce atingere identității noastre naționale, Ministerul Culturii și Cultelor are în vedere modificarea Legii nr. 422/2001 în sensul interzicerii amplasării tuturor reclamelor pe monumentele istorice din România». Ce s-a întâmplat cu această promisiune?
Mai mult, tot atunci, prefectul Capitalei a cerut demontarea imediată a construcției care acoperea statuia, înainte «ca legea să intre în vigoare», afirmând răspicat că «acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată în București».
Nu putem înțelege cum, de data aceasta, chiar ministrul Culturii, care are între atribuții protejarea monumentelor istorice, a aprobat o asemenea batjocură a memoriei celor mai de seamă simboluri ale educației și unirii naționale, mai ales când aceste monumente sunt clasate de importanță națională și universală, iar Legea Monumentelor prevede că «desființarea, distrugerea parțială sau totală, profanarea, precum și degradarea monumentelor istorice sunt interzise și se sancționează conform legii».
Cerem autorităților responsabile elaborarea unei norme legislative care să interzică și să pedepsească expres astfel de ofense și «intervenții» din sfera mediocrității subculturale aduse unor monumente naționale și chiar să extindă aceste preve-deri pentru toate monumentele istorice de orice fel, clădiri sau ansambluri statuare acoperite cu tot felul de cârpe cu pretenție de reclame, în pofida bunului simț.
Cerem imperios Primarului General al Capitalei, Domnul Sorin Oprescu, să dispună de urgență aplicarea legii și îndepărtarea oricăror urme ale sacrilegiului care ne aduce aminte de procedurile Armatei Roșii a Uniunii Sovietice care trecea la des-figurarea metodică a monumentelor naționale imediat după ocuparea orașelor țărilor invadate. Apreciem că mai există români și organizații care știu să apere onoarea națională și și-au propus același lucru, indiferent de consecințe, respingånd invazia prostului gust ignar și degradarea memoriei naționale.
Cerem Primului Ministru, Emil Boc, să sancționeze de urgență astfel de initiațive suburbane acționånd în sensul respectării demnității romånești, după cum s-a pronunțat în repetate rånduri și Președintele Traian Băsescu.
Reprezentanții Statului romån și ai Guvernul Romåniei au datoria de onoare să contri-buie cu adevărat la redarea demnității naționale romåne și nu la subminarea oficială a acesteia“.

Semnează
(și lista rămåne deschisă):

Academician Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Romåne, Președinte de onoare al Secției de Știinte Istorice și Arheologie
Academician Alexandru Surdu, președinte al Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Romåne
Academician Gabriel Țepelea, membru de Onoare al Academiei Romåne
Academician Răzvan Theodorescu
Academician Constantin Bălăceanu Stolnici
Academician Augustin Buzura

Prof Radu Ciuceanu, președintele Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, fost deținut politic și vice-președinte al Comisiei Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii
Ing Constantin Ciuceanu, fost deținut politic, fost secretar general al Comisiei pentru Protecția Mediului
Preot Prof Dr Florin Șerbănescu, Consilier Patriarhal, Sectorul Patrimoniu Cultural
Col (r) Mircea Dogaru, istoric, președintele Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate
Prof Univ Dr Ioan Scurtu
Prof Univ Dr Ilie Bădescu
Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu
Prof Univ Dr Mihail Diaconescu
Prof Univ Dr Octavian Roske

Prof Nae Georgescu, eminescolog
Prof Constantin Barbu, eminescolog

Pentru transmiterea semnăturilor: [email protected]

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.