Degringolada care domneste in PNTCD, in acest moment, este probabil cel mai sugestiv exemplu pentru caderea si decaderea unui partid politic in Romania. Aflati, pana in toamna lui 2000, pe culmile gloriei si ale puterii, taranistii sunt in situatia de a ajunge la lada de gunoi a istoriei daca liderii partidului nu vor gasi cat mai repede solutii pentru resuscitarea PNTCD. Incremenirea in trecut, absenta unor mesaje de viitor, teama de innoire si de promovare a tinerilor a dus, in cele din urma la scoaterea de pe principala scena politica a tarii a istoricului partid taranesc.
Etapele trecerii in istorie a taranistilor au inceput o data cu venirea PNTCD la Putere, in 1996. Lipsa de experienta a oamenilor promovati de partid in functii importante de conducere a dus inevitabil la scaderea increderii in taranisti si la luarea in deradere a capacitatii celor -15.000 de specialisti- de a oferi o alternativa viabila la neocomunistii lui Iliescu.
La macinarea partidului au contribuit, de asemenea, luptele pentru putere intre factiunile interne din partid. In lipsa unei autoritati clare a presedintelui Ion Diaconescu, luptele pentru putere si influenta in interiorul partidului au dus la schimbarea a trei prim-ministri in patru ani de guvernare si la mult mai multe remanieri guvernamentale si crize in coalitia aflata la Putere.
Toate acestea au afectat, cu precadere, PNTCD, cel mai mare, dar si cel mai neomogen partid aflat la guvernare, in fosta coalitie. Lipsa de coerenta in interiorul partidului a iesit la iveala o data cu pierderea alegerilor, care i-a impins si mai tare pe taranisti in razboiul luptelor interne, astfel incat, dupa doi ani, PNTCD nu si-a regasit nici identitatea, nici mesajul, plutind in deriva in politica romaneasca.
