Home Politic Tăriceanu se întoarce pe post de cal troian în PNL

Tăriceanu se întoarce pe post de cal troian în PNL

DISTRIBUIŢI

 

Update. Acuzații de diversiune. Preşedintele interimar PNL Satu Mare, Virgil Enătescu, precizează, într-un comunicat, că, în calitatea pe care o deţine, nu a invitat şi nu acceptă primirea lui Călin Popescu-Tăriceanu în organizaţia liberală.

„La Satu Mare, ca preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene Satu Mare, nu am invitat şi nu accept primirea lui Călin Popescu-Tăriceanu în organizaţia noastră. Menţionez că aici sunt probleme foarte mari din cauza diversiunii”, menţionează Virgil Enătescu, în comunicatul transmis joi de PNL.

„Am luptat, lupt şi voi lupta împotriva divizării PNL la nivel naţional. Nici cei din Organizaţia Satu Mare nu sunt toţi de acord cu primirea lui Tăriceanu în organizaţia noastră”, continuă el.

Virgil Enătescu mai spune că nu este de acord „cu păstrarea şi relansarea USL la Satu Mare şi de la Satu Mare”.

După ce a dovedit public că este marioneta lui Victor Ponta, de la care a primit și funcția de al doilea om în stat, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, joi, că a acceptat propunerea PNL Satu Mare de a reveni în partid.

 

„Am spus mereu că sunt dispus să revin în PNL, demisia a fost un gest extrem de protest, doresc un scor cât mai bun PNL, accept invitația de a reveni în PNL”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu într-o conferință de presă susținută la Satu Mare.

 

Tăriceanu se află la Satu Mare pentru a susține candidatura lui Ovidiu Silaghi la alegerile parțiale de duminică pentru un colegiu de deputat. Deși inițial desemnat candidatul PNL, recent Silaghi a demisionat din partid și a devenit candidatul PSD-UNPR-PC. Trădător la trădător trage!

 

Liderul PNL Crin Antonescu a fost întrebat, joi, la Palatul Parlamentului, dacă președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a reînscris în PNL la Satu Mare, el arătând că nu știe, dar că nu este exclus.

 

„Nu știu, dar nu este exclus, pentru că există foarte mulți oameni care în aceste zile se înscriu în PNL”, a răspuns Antonescu.

 

El a precizat că există un caz similar la Slatina.

 

„Există un caz și la Slatina, un om care a plecat acum trei luni, și-a dat seama că a luat-o pe căi greșite și s-a reînscris acum, mi-a spus domnul Gigel Știrbu. Deci sunt foarte mulți oameni care se reînscriu”, a precizat Antonescu.

 

Reîntoarcerea lui Tăriceanu vizează desigur poziția lui Antonescu, după alegerile europarlamentare. Ponta are nevoie ca de aer de PNL pentru alegerile prezidențiale, iar Tăriceanu are rolul de a-i oferi pe tavă partidul Brătienilor.

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.