Home Politic Democratii vor nunta, liberalii zic -nu-

Democratii vor nunta, liberalii zic -nu-

DISTRIBUIŢI

Democratii incearca sa reinvie flacara iubirii. De dragul vremurilor trecute, liderii PD au readus in discutie tema fuziunii PNL-PD. Doar ca liberalii nu mai au aceleasi sentimente fata de democrati. Dupa atatea certuri, nunta este ultimul lucru pe care liberalii il au in plan.

La ceas de seara, luni, liderii PNL si PD s-au intalnit la Palatul Victoria sub pretextul discutarii proiectului de buget pentru anul 2007. Numai bine ca democratii sa-si reaminteasca de mai vechea idee a fuziunii. Tocmai de aceea, liderul PD, Emil Boc, le-a reiterat propunerea liberalilor de a se uni pentru a face o treaba mai buna pentru Romania. La fel ca si prima oara, cand le-a fost facuta aceasta oferta, cu mult timp in urma, liberalii nici nu au vrut sa auda.

-Proiectul PNL-PD este incomplet fara fuziune-

-Am repetat propunerea noastra de fuziune in datele prezentate in primavara, fara un calendar stabilit, urmand ca acest calendar sa fie stabilit impreuna. Apreciez ca proiectul PNL-PD este incomplet fara fuziunea celor doua partide, iar proiectul politic al Aliantei trebuie aparat de detractorii ei-, a declarat, ieri, liderul PD, Emil Boc.

Emil Boc considera ca fuziunea PNL-PD este cheia solutionarii problemelor din Alianta DA.

Liderul democratilor sustine ca fuziunea este necesara si pentru ca urmeaza un nou ciclu electoral, cu alegeri pentru Parlamentul European, urmate de alegeri locale si parlamentare, astfel incat lucrurile trebuie sa fie bine stabilite.

Boc a subliniat ca aceasta propunere nu este un ultimatum si ca democratii nu doresc sa impuna ceva PNL. -Nu am dorit sa facem din acest subiect o dezbatere publica, ci ca acest proiect politic sa se realizeze. Eu si colegii mei democrati credem in proiectul fuziunii. Solutia fuziunii poate fi una care sa rezolve problemele legate de participarea pe liste, de paritate, de alegeri. Nu am pus nici un pistol la tampla nimanui si nu am dat nici un ultimatum pentru PNL-, a declarat liderul democrat.

Optimist, Boc s-a aratat increzator in -experienta- politica a celor doua partide, care nu stiu ce sa mai faca pentru a se ataca reciproc. Boc a adoptat un stil impaciutor si a incercat sa-i convinga, luni seara, pe liberali ca, in eventualitatea unei fuziuni, noua structura politica ar trebui sa fie afiliata Partidului Popular European. -In PPE exista si curente populare, si liberale, astfel ca nu cred ca merita sa fie compromis un proiect politic important din aceasta cauza-, a incercat sa convinga Boc.

Liberalii privesc cu scepticism inspre democrati

Liderii PNL nu au fost receptivi la oferta prezentata de presedintele PD, Emil Boc. Seful PNL, Calin Popescu Tariceanu, a spus ca tema fuziunii este veche. -Lucrul acesta l-am discutat din ianuarie 2005. A fost propunerea pe care i-am facut-o presedintelui Basescu, asa ca sa n-aveti impresia ca este ceva nou sub soare-, a declarat Tariceanu.

Diplomat, Tariceanu a spus ca PNL este dispus sa reia negocierile cu privire la fuziunea celor doua partide, dar cu o conditie, respectiv participarea pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European. Conditia impusa de Tariceanu i-a pus in dificultate pe democrati, acestia solicitand termen pentru un raspuns, pana la viitoarea sedinta a Consiliului National de Coordonare al Aliantei.

Daca liderul liberalilor a dat dovada de diplomatie, presedintele organizatiei PNL Bucuresti a respins categoric oferta democratilor.

Orban a amintit ca exista o hotarare ferma a Delegatiei Permanente a PNL, -care nu poate fi schimbata de fiecare data cand are pofta Adriean Videanu, Emil Boc sau oricine altcineva-.

Presedintele PNL Bucuresti le-a recomandat democratilor – sa invete sa ne respecte, sa nu mai vina cu astfel de fictiuni politice care nu intereseaza pe nimeni si sa invete sa respecte protocolul Aliantei- . Ludovic Orban le-a -sugerat- democratilor sa renunte la ideea fuziunii. -Nici macar comunistii nu au reusit sa desfiinteze PNL si oricata incapatanare si obstinatie ar avea Basescu cu matelotii lui din PD, n-au nicio sansa sa desfiinteze PNL-, a spus Ludovic Orban.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.