Dacă măcar accidental pășești cu telecomanda televizorului prin canalele din care deversează știri sportive, e greu să-l desemnezi pe cel mai respingător președinte din fotbalul autohton. O fi Becali, bufonul trist resuscitat de chirurgul Vadim de pe celălalt tărâm al politicii, pentru a face de baftă țara pe plaiuri europene? O fi Copos, veșnicul trăgător pe sfoară al foștilor și viitorilor potențiali cumpărători ai clubului „Rapid“? O fi nulitatea aia mică și neagră de la „Dinamo“? O fi zeroul ăla negru și obez de la Timișoara? O fi purtătorul de fes de la Piatra Neamț? O fi ștersăciunea cu glas de cârpă, care îndreaptă spre echipa locală de fotbal banii puțini ai regiei de lignit?
De câte ori mojicia lor dă pe dinafară, își găsesc imediat scuza: au acest drept, deoarece investesc milioane de euro în fotbal. Fals, cu totul fals! Ei nu investesc în sport, ci investesc în propria imagine. Fără televiziunile care-și trimit cadânele ca să le facă de trei ori pe zi masaj mediatic la scârbavnicele lor boașe, niciunul n-ar valora doi sfanți. Fotbalul i-a scos din albul anonimatului, fotbalul i-a băgat la duș ca să le dea apoi putere. Sportul a făcut din ei niște masculi cu bodyguarzi la scară. Dacă n-ar fi sportul, ar da declarații doar în fața procurorilor DNA. Citiți ce ziar internațional doriți, uitați-vă la orice post de televiziune străin și o să vedeți discreția președinților din sportul mondial! Dacă dă vreunul interviuri presei, o face din an în paști.
Da, fotbalul dă putere acestui sindicat al zerourilor, în principal puterea de a-i umili pe marii jucători, ajunși azi antrenori la stânele lor. Până nu demult, jucători ca Lăcătuș, Hagi, Balint, Sabău, Zenga, Bonetti și Bergodi ridicau, prin talent și efort, tribunele în picioare. Toți sunt azi antrenori, oferindu-le ocazia unor creaturi ca Iancu și Turcu să șteargă pe jos cu ei.
Iar prin asta, viețile lor pline de hemoroizi capătă sens.
