Locuitorii satului bulgăresc Tsrancha, situat în apropierea graniței cu Grecia, cer secesiunea de Sofia și alipirea la Grecia. Cei 680 de locuitori ai satului cu pricina, înfuriați de deciziile luate de puterea de la Sofia, au decis în unanimitate să scrie autorităților grecești și ambasadei Greciei din Bulgaria, cerand alipirea la Grecia, scrie Novinite.
Sătenii sunt mare parte musulmani, se ocupă cu creșterea tutunului și au legături strânse cu vecinii lor de peste graniță.
Tinerii din sat au plecat în Occident, în timp ce bătrânii au ramas cu nostalgia dictaturii comuniste a lui Todor Jivkov, când producția industrială înflorea și existau pensii și asigurări medicale pentru toată lumea.
„În Grecia, fermierii sunt respectați, în Bulgaria, numai escrocii sunt venerați“, spune unul dintre localnicii din Tsrancha. În plus, sătenii mai reproșează Guvernului de la Sofia că nu le-a asfaltat drumul de legătură cu un alt sat, Vaklinovo, forțându-i să facă un ocol de 50 de kilometri atunci când plouă sau ninge.
Geo Ioanid