Pe locul unde se poate admira in prezent impozantul palat al Bancii Nationale a Romaniei, acum mai bine de trei sute de ani, voievodul muntean Serban Cantacuzino a decis ridicarea primului han din Bucuresti. Acesta este primul han cunoscut din Capitala, despre celelalte doua existente inaintea acestui nestiindu-se cum aratau – Hanul lui Manole Zaraful, de langa gradina Bisericii -Sfantul Gheorghe Vechi- (construit anterior anului 1669) si Hanul -Sfantul Gheorghe Nou-, pe care cronica logofatului Radu Greceanu il mentioneaza in anul 1671. Hanul, ca program de arhitectura, aparuse, asadar, in Bucuresti in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, iar prima expresie a acestei forme arhitecturale este Hanul Serban Voda. Cand voievodul decide construirea hanului se orienteaza in primul rand catre o zona care sa raspunda principalei functiuni pe care trebuia sa o aiba edificiul, respectiv aceea de a-i adaposti pe cei veniti in oras pentru negot. Astfel, Cantacuzino cumpara pravaliile aflate pe Ulita cea Mare (strada Lipscani de azi), degajeaza terenul si in anul 1683 incepe constructia. Lucrarile se pare ca au fost realizate de catre aceiasi mesteri pe care voievodul ii folosise la ridicarea manastirii Cotroceni. Vasta constructie a impus si costuri pe masura, asa incat o parte a lucrarilor a fost finalizata abia in anul 1803. Distingandu-se drept cea mai mare constructie de acest fel din oras, hanul a fost realizat dupa model oriental, fiind compus din trei corpuri de cladiri. In curtea interioara ramanea un spatiu vast, unde trageau carele cu marfa. Aici este ridicata, in secolul al XVIII-lea, o bisericuta, din banii proveniti de la chiriasii care trageau la han. Potrivit istoricului George Potra, inventarul hanului cuprindea la parter 29 de pravalii, 10 magazii, iar la etaj 20 de camere de locuit si patru sali mari, completate de casele cu doua etaje din spatele curtii. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, hanul era o cladire ruinata, care isi pierduse rostul. Astfel, odata cu dezvoltarea sistemului bancar romanesc si, implicit, cu cresterea nevoii de spatii pentru institutiile bancare, in 1884 se hotaraste demolarea hanului si construirea in acel loc a Bancii Nationale. Dar aceasta e o alta cladire, cu o alta istorie.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane