Educatia va primi in 2007 – pentru prima data in ultimii 16 ani – 5,2 la suta din PIB, adica 19.767,7 milioane de lei, ceea ce reprezinta, comparativ doar cu anul 2006, o crestere de 132,1 la suta. Este pentru prima data cand Educatiei ii este alocat 5,2 la suta din PIB, adica 19.767,7 milioane de lei, la acest procent adaugandu-se si 1.910,8 milioane de lei (0,50 la suta din PIB – produsul intern brut) pentru componenta de cercetare, precum si 876,16 milioane de lei (0,23 la suta din PIB) pentru asigurari si asistenta sociala (alocatia pentru copiii in varsta de peste 7 ani). Potrivit oficialilor Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC), acest buget va permite continuarea, in 2007, a programelor derulate sau incepute in acest an, cum ar fi: asigurarea de rechizite scolare gratuite, asigurarea calitatii si a procedurilor de evaluare a calitatii, acordarea unui ajutor financiar pentru elevi si studenti in vederea stimularii achizitionarii de calculatoare, ameliorarea conditiilor de invatamant prin asigurarea transportului scolar in zonele rurale defavorizate, acordarea de granturi, dotarea unitatilor de invatamant cu mobilier scolar si echipament sportiv, respectiv dotarea laboratoarelor scolare din invatamantul preuniversitar, construirea de campusuri scolare si dezvoltarea programului -Bani de liceu-.
Unul din cele mai importante programe pe care MEdC le va derula si in 2007 vizeaza refacerea infrastructurii scolare, urmand ca in acest scop sa fie alocate fonduri substantiale in proiecte sectoriale pentru lucrari de reparatii capitale, reabilitari si obiective de investitii, atat in invatamantul preuniversitar, cat si in cel superior.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane