Colegiul Director al Partidului Democrat-Liberal a decis ieri-seară să-l susțină pe Traian Băsescu pentru o nouă funcție de președinte al României, a anunțat premierul Emil Boc.
„Am decis să îl susținem pe Traian Băsescu datorită realizărilor din primul mandat pe care le-a avut. Este vorba de reforma statului și modernizarea României, mai exact: intrarea României în UE, impunerea votului uninominal, accesul la dosarele fostei Securități și condamnarea comunismului și cota unică de impozitare“, a declarat premierul.
Alte motive enumerate de Boc au fost proiectele comune pe care PD-L și Traian Băsescu le au pentru viitor, în ceea ce privește reformele pentru „modernizarea statului“ – parlamenul unicameral, o lege a Educației mai bună decât cea realizată pe vremea când era ministru Ecaterina Andronescu, dar și adoptarea Legii Pensiilor.
Întrebat despre lansare, Boc a spus: „Nu e timp de baloane și balonașe. Ele sunt roșii și sunt în altă parte, în Opoziție. Noi avem treabă! Guvernul nu bate pasul pe loc de teamă că va veni o moțiune de cenzură, dar am văzut că privilegiile sunt date jos foarte greu în țara asta“.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 24.12.2024, 13:25:24