Livrarile de calculatoare personale in Europa, Orientul Mijlociu si Africa au scazut in cel de-al doilea trimestru fata de aceeasi perioada din 2001, spulberand speranta generala ca revenirea acestui sector economic se va produce curand. Raportul Dataquest spune ca livrarile de PC-uri au scazut cu 0,3% in al doilea trimestru al anului 2002, ajungand la 8,617 milioane unitati. Gartner mai spune ca cifrele sunt preliminare si ca datele finale vor fi publicate in cursul acestei veri. Europa de Vest, care acapareaza circa 70% din livrarile de PC-uri din zona, a inregistrat cel de-al cincilea declin anual consecutiv.
Amintim ca cel mai recent raport al Gartner Dataquest, pentru lunile aprilie-iunie, a avertizat ca piata computerelor va inregistra in Europa cel mai scazut nivel al vanzarilor de dupa trimestrul al treilea al anului 2001, considerat dezastruos. -Vanzarile de computere personale vor cunoaste cea mai grava scadere de dupa perioada iulie-septembrie a anului trecut. Perspectivele nu sunt deloc pozitive, intrucat numeroase piete majore si-au incetinit ritmul de dezvoltare-, a declarat Brian Gammage, analist principal la Gartner.
Prognoza cercetatorilor britanici indica faptul ca piata computerelor se indreapta intr-o directie total opusa procesului de redresare ezitanta, care a demarat dupa luna septembrie a anului 2001, cand vanzarile au scazut cu aproximativ 12%. Nivelul vanzarilor pe plan mondial, inregistrat in perioada ianuarie-martie a acestui an, s-a mentinut relativ constant, fata de perioada similara a anului 2001, ceea ce a reprezentat o reala imbunatatire a pietei, comparativ cu scaderea cu 6% consemnata la finele anului trecut. Compania Dell a estimat recent ca incasarile sale pentru trimestrul al doilea vor atinge suma de 8,3 miliarde de dolari. Dell a preconizat, de asemenea, ca profitul sau pe actiune va fi cu un cent mai ridicat fata de estimarile anterioare, respectiv de 0,19 dolari pe actiune. Analistii Gartner Dataquest au atras insa atentia asupra faptului ca perspectivele pozitive prezentate de Dell sunt in defavoarea principalilor sai concurenti, precum Hewlett-Packard si Gateway.
Cererea de PC-uri continua sa fie mica atat pe piata de larg consum, cat si pe piata companiilor. Singura crestere s-a inregistrat in vanzarea PC-urilor mobile, cum ar fi Compaq Presario. In schimb, Europa rasariteana, in frunte cu Rusia, continua sa manifeste o rata de crestere sustinuta: Brian Gammage, analist la Gartner, a spus ca Rusia a avut o crestere trimestriala de 40%. Trei dintre primii cinci producatori de PC-uri au fost in declin: HP (care include, acum, si vanzarile Compaq), Fujitsu-Siemens si IBM. Dell Computer si Acer au depasit tendinta, inregistrand sporuri de livrari de 5,4%, respectiv 33,3%. Gammage afirma ca piata PC-urilor este pe cale sa-si revina in trimestrul IV al acestui an, dar ca nu va fi revenirea totala pe care mizeaza industria.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane