Chestionați în legătură cu cele mai apreciate și utilizate remedii naturiste în sezonul rece, cei mai mulți participanți la studiul calitativ realizat de Exact Cercetare & Consultanță în luna octombrie au menționat ceaiul. Acesta este preferat restului produselor aparținând categoriei (siropuri, tincturi, unguente & creme, vitamine & minerale etc) datorită rapidității de acțiune în unele cazuri (diuretice, laxative etc), ușurinței de preparare și consum, efectelor de calmare, gustului și aromei plăcute.
“Acest remediu este de regulă utilizat de către persoanele interesate de soluții simple și naturale, ce nu vin însoțite de efecte secundare ce pot pune în pericol organismul. Pentru participanții la studiu, ceaiul reprezintă alegerea sigură, corectă, raspunzând în acelasi timp și nevoii de relaxare”, afirmă Gabriel Dobârceanu, coordonatorul studiului.
Părinții participanți la studiu sunt de părere că ceaiurile reprezintă unul dintre cele mai sigure moduri de a proteja copiii și de a-i feri de diverse afecțiuni, fără a-i expune tratamentelor alopate.
Participanții la studiu au indicat ceaiul ca remediu ce poate fi consumat atât acasă, cât și la serviciu ori în spațiile destinate recreării (cafenele, baruri, restaurante), rolurile sale pot fi multiple: de la înlocuitor al cafelei (ceai negru, ceai verde), la cel de hidratare (consumat pe parcursul zilei în loc de apă), ajutor rapid (ceaiurile diuretice/ laxative), remediu în prevenirea ori tratarea unor afecțiuni (echinaceea, hepatice etc) sau ca element de relaxare, fie alături de prieteni și cunoștinte, fie seara, pentru un somn liniștit.
Ceaiul este consumat atât la plic, cât și în varianta vrac. Prima categorie este apreciată pentru ușurința de utilizare, în timp ce cea de-a doua pentru concentrația mai mare de substanță activă.
Conform studiului, pe lânga persoanele obișnuite să trateze cu ajutorul plantelor afecțiunile mai putin complicate, consumatoare de ceai mai sunt și:
Persoanele cu un stil de viață sănătos și care evită produsele considerate periculoase pentru organism;
Persoanele care acordă o importanță majoră prevenirii și tratării oricărei afecțiuni prin mijloace naturale, sigure, lipsite de efecte secundare;
Persoanele care cred în tratamentele neconvenționale: acupunctura, reflexoterapie, energoterapie, etc;
Persoanele care au un ritm de viata alert și care caută să se relaxeze prin mijloace la îndemână în puținele momente ramase libere.
Pentru cumpărătorii de ceai obișnuit, prețul nu reprezintă un criteriu relevant, ținând cont de diferențele mici de preț. Marca este importantă, însă de multe ori primează experiența anterioară avută cu produsul. Referindu-ne la cantitățile achiziționate, cel mai des se optează pentru câteva cutii de sortimente diferite, care să răspundă mai multor afecțiuni sau nevoi. Referindu-ne la modalitatea de ambalare, trebuie subliniat faptul că cel la plic este asociat cu ideea de placere și relaxare, în timp ce ceaiul vrac este perceput de consumatori ca având un rol preventiv sau curativ în tratarea diferitelor afecțiuni.
Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare și Consultanță, companie specializată în domeniul cercetării de piață, al sondajelor de opinie și al consultanței în marketing, prin intermediul a 4 Focus Grupuri, la care au participat femei și bărbați cu vârsta cuprinsă între 35 și 59 de ani. Focus Grupurile au avut loc în București, în intervalul 20-23 octombrie 2015.