„Teorema“ lui Marko Bela sau discursul uzurpațiunii în spațiul public
De o bucată de vreme, Marko Bela și-a tras un nou discurs public, apărånd ba pe sticlă, ba la tot felul de mitinguri și conferințe cu o nouă temă. Tema lu’ 7 la sută. Pe scurt, Marko Bela pretinde că ungurii trebuie să se simtă „proprietari, acționari, în proporție de 7%“ din Romånia, și de aici se lățește o întreagă polologhie de „raționamente“ și „argumente“, jocul de cuvinte cu procentele încărcåndu-se pe alocuri cu accente comice. Joaca de-a procentele este noua distracție a UDMR de cånd a ieșit de la guvernare, joacă amuzantă pe undeva dacă ne gåndim ce frustrări maschează: firește că e greu cånd știi că o ai doar șapte la sută din cåt o au romånii, și asta în condițiile în care se știe că romånii nici măcar nu se mai străduie să și-o mențină erectă – de cånd nu mai e trendy naționalismul.
În Secuime, pretinde Marko Bela, procentele prezenței maghiarilor s-ar ridica la nivelul majorității absolute, așa că aici teorema celor 7% ar putea deveni teorema lu' sută la sută. Așadar, afirmă Marko Bela, în orice loc din România unde s-a creat vreo insulă de unguri – deși secuii nu sunt neam unguresc, de exemplu, și nici ceangăii – ar trebui să li se dea bucățica de teritoriu să administreze ei treburile, asociația culturală UDMR intenționând mai nou să devină un fel de societate comercială, cu drepturi depline de acționar în S.C. România S.A.
Mă gândesc că și la el acasă, pe strada din apropierea redacției noastre, Marko Bela și nevasta sa dețin împreună un procent de sută la sută – deci o mică republică ungurească stă să dospească chiar în vecinătatea „Curentului“ – mă ia cu frig, mă duc în grădina din spatele redacției și mă încălzesc ascuțind o coasă…
Sofistică – a la Marko
Lăsând la o parte amuzamentul pe seama săracilor unguri, pe fond „raționamentele“ lui Marko Bela sunt însă sofistice, nici măcar paralogistice deoarece paralogismul definește raționamentele false greșite fără intenție, fără intenția de a induce în eroare. La Marko Bela avem toate datele unei înșiruiri sofistice, torsiuni ale logicii executate cu intenție deoarece discursul despre uzufruct și uzucapiune face parte din Dreptul Civil. Marko Bela ventilează însă uzurpațiunea mai degrabă deoarece scoaterea din context este lovită de nulitate absolută.
Marko Bela amestecă deliberat termeni ce au de-a face cu regimul proprietății, însă se face că ignoră domeniul de aplicare, respectiv proprietatea privată, unde reglementează normele Dreptului Civil. Marko Bela ar vrea un fel de ieșire din indiviziune – pentru maghiari – cu bătaie spre dezmembrământ – autonomie – și totodată face uz de un melanj de concepte ce privesc uzucapiunea, uzufructul, dreptul de uz. Uzufructul se obține fie prin convenție, fie prin testament. Dreptul de uz se aseamănă cu uzufructul, titularul dreptului de uzufruct beneficiind de un drept mai larg de folosință asupra bunului – o parte din teritoriul României, după cum ar vrea Marko Bela. Uzucapiunea se referă la modalitatea de dobândire a proprietății prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru. Efectul uzucapiunii este obținerea de către posesor al dreptului de proprietate asupra bunului posedat. Efectul este retroactiv, uzucapantul fiind considerat proprietar din ziua în care și-a început posesia.
Raporturile juridice invocate de Marko Bela sunt însă pure parascovenii deoarece transferul de înțelesuri ale termenilor invocați în subtextul discursului său dintr-un domeniu de aplicare în altul nu are nici o noimă de drept. Lasând la o parte faptul că „drepturile“ UDMR nu sunt drepturi câte vreme ele nu au fost stabilite fără niciun dubiu și constituie obiectul unui litigiu.
Trianonul, pata roșie și statuia lui Iancu
Marko Bela poartă cu el și o hartă – cică a României SA – unde teritoriile locuite preponderent de maghiari sunt însemnate cu roșu – pe care o tot scutură în fața audienței (românești!) după care adaugă sentențios: „Pata roșie putea fi și mai mare dacă nu exista Trianonul în 1920. Trebuie să întoarcem roata istoriei.“
Litigios, după Marko Bela, este de fapt Trianonul. La 4 iunie 1920, în Palatul Trianon de lângă Paris a fost semnat Tratatul de pace dintre România și Ungaria – un tratat în vigoare în relațiile dintre cele două state.
Dacă Trianonul este caduc, dacă Marko Bela respinge un Tratat de pace dintre cele două state, instituind practic un raport de beligeranță perpetuă, atunci se pune întrebarea cum de mai are pretenții la dividente din partea unui Stat – România S.A cică – contestat?
Iar dacă tot vrea Marko Bela să întoarcă roata istoriei, de ce nu să întoarcem și noi roata istoriei mai înapoi în timp, pe când neamurile hunice se flendureau prin Asia și apoi să-i trimitem la Iancu la statuie („vin la Iancu la statuie ca să dăm la unguri m…ie“ este un hit online foarte popular – se găsește la www.udmr.info ).
Desigur, noi nu avem motive să ne jucăm cu roata istoriei și nici nu avem obsesia procentelor mignone ale lui Marko Bela dar putem, din partea Consiliului de Administrație a României, să îi aducem la cunoștință o notificare notarială – autentică: i-ați procentele și du-te…(la statuie, cum am stabilit).
