Ion Iliescu s-a supărat din nou pe produsul său și al Noii Stångi a școlii de la Moscova, Vladimir Tismăneanu. „Eu cred că așa-zisul Raport de condamnare a comunismului este o făcătură nefericită. El ignoră tocmai momentul cel mai semnificativ – cel al condamnării reale de către întregul popor și al înlăturării prin cea mai radicală mișcare populară a dictaturii comuniste: Revoluția Romånă, care este expediată în acest raport în cåteva pagini“, a declarat, ieri, fostul șef al FSN, la Academia Romånă. În replică, Vladimir Tismăneanu, propagandistul comunist de la Ștefan Gheorghiu, în prezent „profesor“ fără cursuri și studenți cu o catedră plătită de ICR din bani publici, tocmai la Maryland, se arată supărat. El susține că ceea ce îl deranjează pe Ion Iliescu la raportul întocmit este citarea Proclamației de la Timișoara care cere, la Punctul 8, lustrația în Romånia. Potrivit lui Tismăneanu, Raportul „accentuează Proclamația de la Timișoara din martie 1990 ca adevărată Cartă a Revoluției Romåne“. El susține că Raportul este „un document științific, rezultat din activitatea unei echipe de cercetători și a unei comisii formate din specialiști de prim rang din Romånia și din străinătate și exponenți de frunte ai societății civile“.
Un Raport contestat
În fapt, Raportul a fost contestat, dincolo de motivele personale ale lui Iliescu, de către părți importante ale societății românești: deținuții politici, pentru că a falsificat numărul morților sub ocupația bolșevică și alte aspecte ale martirajului luptei anticomuniste, inclusiv în Basarabia, de către reprezentanții minerilor de la 1977, ai muncitorilor anticomuniști de la Brașov din 1987, de către Biserica Ortodoxă, pentru minciunile și infamiile la adresa Ortodoxiei, dar și de cea Catolică, de către Societatea academică pentru adevăr istoric, pentru gravele deformări ale adevărului de către academicieni, profesori universitari, istorici, analiști, presă, societatea civilă și militanți anticomuniști, cum ar fi Victor Frunză, Ionel Cană, Paul Goma ș.a.
Herta Muller l-a refuzat pe Tismăneanu
Chiar și recenta laureată a premiului Nobel pentru literatură, Herta Muller, a respins participarea la această farsă istorică. Ea consideră că, în condițiile de astăzi, condamnarea comunismului este un „teatru absurd“. Din acest motiv a și refuzat să facă parte din „Comisia Tismăneanu“. „Este ridicol ca după 20 de ani să se spună că regimul comunist a făcut crime! Trebuie să facem ce trebuie, concret, nu teatru absurd“, afirmă disidenta într-un interviu acordat în exclusivitate, disponibil pe Internet.
Singurul membru al Academiei Române din Comisie este profesorul Alexandru Zub, care a declarat în mediile istorice din Iași că nu a scris personal niciun rând la Raport și îi este rușine ca s-a lăsat folosit. În schimb, unul dintre „specialiștii de prim rang“ de care vorbește Tismăneanu, a fost Sorin Antohi, dovedit ca turnător al Securității, acoperit de Patapievici la CNSAS și, mai mult, dezvăluit de presă drept un impostor, cu un doctorat inventat.
Monica Lovinescu: Comisia Tismăneanu, „o aiuristică“
Iar „specialiștii din străinătate“ și „exponenții de frunte ai societății civile“, dacă aceștia sunt Virgil Ierunca și Monica Lovinescu, se pare că, de fapt, niciunul nu a participat la redactarea Raportului. Conform scriitoarei Doina Jela („O sută de zile cu Monica Lovinescu“, Editura Vremea, București, 2008), din luna martie 2004 Monica Lovinescu era blocată la pat după ce trecuse printr-o internare și un episod de amnezie totală. Virgil Ierunca a murit pe 28 septembrie 2006 – înainte de încheierea lucrărilor „Comisiei Tismăneanu“. De prin 2005 i se arătaseră lui Virgil Ierunca primele semne de Alzheimer, care în cursul anului 2006 au ajuns la apogeu: nu mai recunoștea pe nimeni. Pe 27 iulie 2006, Virgil Ierunca fusese diagnosticat cu „demență senilă“ în urma unei internări. Doina Jela ne mai spune că, începând din anul 2000, Ierunca nu mai dădea interviuri și nu mai scria. În ce o privește pe Monica Lovinescu, este greu de crezut că o femeie de 83 de ani, suferindă și imobilizată la pat de doi ani de zile ar fi putut avea vreo influență în alcătuirea acestui raport în care nu sunt clare contribuțiile fiecărui membru al Comisiei, după cum remarcă observatorii avizați. La 11 septembrie 2006, Monica Lovinescu îi declara Doinei Jela referitor la Raportul Tismăneanu: „S-au făcut lucruri foarte interesante. Am înțeles că s-a luat la cunoștință și de faptul că noi nu suntem decât cu numele, că nu vom putea merge la București și se vor ocupa, când va apărea textul, să ni-l comunice și nouă, ca să avem o părere“. În plus, Monica Lovinescu, ca și Herta Muller, nu vedea sensul existenței „Comisiei Tismăneanu“ și a unui eventual raport: „În Germania a fost populația care a făcut, în Ungaria nu știu ce s-a făcut. În Cehia s-a lichidat povestea de la început. De-asta o face și al nostru abia acuma. Numai cererea asta de experți mi se pare aiuristică, cum să spun eu, tot românul știe pe pielea lui ce a fost sau n-a fost, chiar dacă el nu a fost direct persecutat. Dar știe, a auzit de lucrul ăsta, a auzit din vecini, a auzit din rumoarea publică… A trăit, așa că nu mai are sens toată povestea asta. Decât fiindcă el își ia o răspundere, care e mare, bine că și-o ia, dar n-ar fi avut nevoie de un raport“. (Doina Jela, op. cåt., p. 142).
CIA și „Revoluția de la Moscova“
În ce privește spațiul destinat „revoluției“ în Raportul Tismăneanu, Richard Andrew Hall, un reputat analist american al Agenției Centrale de Intelligence, CIA, specializat pe evenimentele din România din decembrie 1989, critică modul precar și amatoristic în care a fost realizat. Richard Andrew Hall, în analiza sa disponibilă pe Internet – „Romånii meritau ceva mai bun“ – este revoltat de superficialitatea cu care Raportul a tratat evenimentele din decembrie 1989. Bizar i se pare și modul în care președintele Comisiei, Vladimir Tismăneanu, eschivează criticile pertinente aduse acestei lucrări, încercând să pozeze în victima unor atacuri personale.
Concluzia ar putea fi aceasta: „Raportul Tismăneanu“ este cea mai mare minciună scrisă din România, de după ocuparea țării de comuniștii bolșevici, echivalentă perfect cu așa-zisa „Revoluție Romåna“ în care Iliescu a jucat un rol principal. Dacă observați, miza amåndurora, Iliescu și Tismăneanu, este să acrediteze, în continuare, imensa minciună a „Revoluției Romåne“, sinistra lovitură de stat instrumentată de KGB pentru a prelua conducerea României, care se dorea a fi transformată în precursoarea Iugoslaviei sfărâmate, și pe deasupra cu 60.000 de morți, conform aspirațiilor lui Silviu Brucan.
Iliescu vrea autentificarea „Revoluției de la București“, Tismăneanu a „Revoluției de la Timișoara“, pentru a acoperi, la ordinele aceleiași Centrale, adevărul macabru al „Revoluției de la Moscova“
Komintern după Komintern
Instalarea lui Tismăneanu la Cotroceni, pe post de „ayatollah al adevărului suprem“, este o succesiune firească după plecarea lui Iliescu-KGB: constituie practic o tentativă de reocupare totală a României de către kominternul de după komintern.
Cearta tătukăi Cronos Iliescu, învins de Zeus Băsescu, cu unul dintre fiii săi mâncați în stare de avorton și acum regurgitat, Volodea Tismăneanu, este, de fapt, rezultatul unor grețuri personale. La finele anului 2004, în plină campanie electorală, fiul Tismăneanu la braț cu tăticul FSN-PSD Iliescu-KGB străbăteau Românica, Europa și SUA pentru a promova ultima lucrare a noului și vechiului Komintern: „Marele șoc – Din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu“.
Raportul Tismăneanu – Iliescu
Să ilustrăm cu câteva citate din acest volum propagandistic, posibilul Raport Tismăneanu, dacă Iliescu și Năstase ar fi cåștigat alegerile:
„Vladimir Tismăneanu: Pentru cititorii acestei cărți, aș vrea să precizez că ideea de la care am plecat este că personalitatea lui Ion Iliescu este o personalitate de extremă importanță nu numai pentru tranziție, ci și pentru ceea ce a fost în toată perioada, cel puțin din anii ’60 încoace -, pentru că, până în anii ’60, nu erați în vârfurile puterii. Iar, după anii ’60, când ați întâlnit personalități de prim rang, după ruptura cu Ceaușescu și eliminarea dumneavoastră din structurile decizionale ale puterii, ați continuat să fiți un reper pentru foarte mulți dintre noi. (…) Îndrăznesc să spun că noi avem și anumiți prieteni comuni, și anumite lucruri biografice în comun. Părinții dumneavoastră au făcut parte din mișcarea comunistă clandestină, părinții mei au făcut parte din mișcarea comunistă clandestină. (…)
Cel puțin din ce reiese astăzi, Stalin fusese simbolul a tot ce putea să fie mai pur, mai frumos, mai antifascist, mai umanist, pentru multă lume, a fost un mit extraordinar de puternic.
Ion Iliescu: Cultivat cu putere și considerat expresia sintetică a teoreticianului, care emitea nu păreri, ci adevăruri absolute.
Vladimir Tismăneanu: Comunicate divine“.
