Home Economic-Financiar Miliardele asiguratilor Asirom astupa gaurile imperiului InterAgro

Miliardele asiguratilor Asirom astupa gaurile imperiului InterAgro

DISTRIBUIŢI

Asigurarea Romaneasca SA este unica in peisajul societatilor de asigurari din Romania. Nu atat prin dimensiunile sale, cat mai ales prin plasamentele -originale- pe care le face din banii asiguratilor care au depus bani la Asirom, nu pentru a risca, ci tocmai pentru a elimina riscurile. De la tutun la titei, de la cereale la afaceri hoteliere, toate constituie plasamente de interes, dar cu o conditie: sa faca parte din imperiul magnatului Ioan Niculae, parintele grupului InterAgro, principalul actionar, de altfel, al Asirom.

De cand a intrat, cu largul concurs al FPS, in imperiul lui Ioan Niculae, Asirom a investit sume uriase menite sa plombeze gaurile companiilor omului de afaceri din Teleorman, plasamentele fiind luate recent la ochi si de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. -Societatea noastra poate face plasamente, la decizia Consiliului de Administratie, cu minima conditie ca acestea sa fie profitabile-, a declarat Angela Toncescu, presedintele Asirom, la ultima conferinta de presa. Una dintre acestea este de circa 300 miliarde de lei in actiuni ale Rafinariilor Astra Romana. Despre -profitabilitatea- rafinariei au curs rauri de cerneala in presa ultimilor ani, caci de titei mai putin, in conditiile in care Astra a devenit client permanent al livrarilor sistate de SNP Petrom din cauza datoriilor uriase neplatite.

Un alt plasament cum nu se poate mai -potrivit- pentru o companie de asigurari este de data recenta, la Tutunul Romanesc, unde Asirom s-a simtit obligata sa-si ajute patronul, care trebuia sa gaseasca de urgenta inca trei actionari pentru a nu intra in ilegalitate, si a participat la majorarea capitalului. Foarte profitabila ar putea fi si intrarea in industria tutunului, daca SNTR, controlata de acelasi Ioan Niculae, nu ar avea reesalonari de cateva miliarde si alte vreo 300 miliarde datorii curente din accize.

Alte 100 miliarde de lei sunt investite in pachetul majoritar de actiuni la Intercereal Fetesti, in timp ce pentru fieful din Zimnicea sumele -plasate- sunt -doar- de ordinul zecilor de miliarde. Pentru a avea un tablou cat de cat complet, mai raman cele, se spune, cinci milioane de dolari investite in Hotelul Carmen (hotel pe cale sa nasca dispute intre Niculae si un celebru personaj din luma sportului). Celor deja mentionate li se adauga 30 milioane de dolari puse la bataie de Asirom pentru a garanta creditele bancare contractate de InterAgro


Compania Asigurarea Romaneasca – Asirom a ajuns o marioneta, ale carei fire sunt bine lipite de degetele magnatului Ioan Niculae. Mai degraba la ordine, decat din principii de eficienta economica, -fabrica de bani- Asirom investeste sume uriase, menite sa plombeze gaurile imperiului administrat de omul de afaceri din Teleorman.

Portofoliul investitiilor facute de Asirom in ultimii ani este extrem de variat: circa 300 miliarde de lei in actiuni Rafinariile Astra Romana, mai mult de 100 miliarde de lei reprezentand pachetul de actiuni majoritar la Intercereal Fetesti, plus alte cateva zeci de miliarde participatii in imperiul din Zimnicea. Adaugati la acestea investitiile de circa cinci milioane de doalari, spun surse din InterAgro, in modernizarea Hotelului Carmen, de pe litoral. Mai mult, Angela Toncescu, presedintele Asirom, a recunoscut, miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca Asirom a participat recent la majorarea capitalului Societatii Nationale -Tutunul Romanesc- (SNTR), confirmand anticiparile facute de ziarul nostru. Plasamentul a fost confirmat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, de presedintele Asirom, Angela Toncescu. -Societatea noastra poate face plasamente, la decizia Consiliului de Administratie, cu minima conditie ca acestea sa fie profitabile. Intr-adevar, am participat la majorarea capitalului social al SNTR-, refuzand insa sa precizeze valoarea totala a plasamentului facut pentru majorarea capitalului la SNTR.

Problema cea mare este, in primul rand, faptul ca Asirom este societate de asigurari, chiar cea mai mare din Romania, unde cei care au depus bani, sub diverse forme, au facut-o nu pentru a risca, prin astfel de plasamente, ci tocmai pentru a elimina riscurile. Cum plasamente la SNTR nu ar fi indraznit sa faca nimeni altcineva, tocmai urmare a -profitabilitatii- societatii, devine evidenta misiunea Asirom in cadrul grupului lui Niculae.

Mai ales daca tinem cont de faptul ca Ioan Niculae a recunoscut, tot ulterior unui articol publicat in -Curentul-, ca Asirom a garantat credite ale InterAgro la mai multe banci comerciale, cu depozite proprii de aproape 30 milioane de dolari. Situatie fata de care Nicolae Crisan, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, a anuntat, la Forumul International de Asigurari FIAR 2002, ca institutia pe care o conduce verifica plasamentele pe care Asigurarea Romaneasca le-a facut in ultima perioada. De altfel, un ordin al Comisiei de Supraveghere, generat de scandalul Astra-asigurari, stipuleaza ca o societate de asigurari mai poate deschide depozite doar la banci care au varsat un capital social mai mare de 10 milioane de euro, ceea ce nu este cazul Robank sau Finansbank, locul unde InterAgro are credite iar Asirom depozite. Altfel spus, la scadenta depozitelor, acestea ar fi trebuit inlocuite cu alte garantii, solutia optima fiind ca InterAgro sa achite creditele, ceea ce inca nu s-a intamplat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.