Traian Basescu este singur! Din ce in ce mai singur… Autodefinindu-se ca Presedinte-Jucator la inceputul lui 2005, ne-a dat senzatia ca vom avea un presedinte al Romaniei care-si va asuma rolul prevazut de Constitutie, va lua taurul de coarne si va da cu el de pamant. N-a fost sa fie, de avem un Basescu indragostit de propriile sale evaluari. Da extemporale apropiatilor, ii muta pe scena politica ca pe o tabla de sah, iar din cand in cand e martial. Parca joaca in rolul Regelui Lear, imprumutand prestanta lui Caramitru. Mi-am imaginat ca intr-o asemenea piesa decorurile trebuie realizate de Euroconstruct, singura firma de constructii care poate reproduce cu fidelitate interiorul carciumii de la -Golden Blitz-, autorul are o formatie intelectuala tip Vanghelie, reusind sa scrie doar la dictarea unui Hrebenciuc. In rolul valetului joaca un Stolojan, personajul fugarit fiind unul singur. Cunoscut de cei din sala ca Adita.
Toata lumea se pregateste pentru serbarea de sfarsit de an, care ar trebui sa insemne si sfarsitul mandatului actualului guvern. Caruia Basescu ii tot canta prohodul de vreun an de zile. Iar Tariceanu, chiar si cu genunchiul faramat, vine zi de zi la serviciu. Spre disperarea Regelui Lear.
In joaca lui de-a Presedintele, Basescu a inceput sa incurce replicile, spre disperarea sufleorului Saftoiu. Iar domnia sa, ca orice actor de geniu, atunci cand uita, improvizeaza… Astfel am aflat ca ziaristii care se interesau de soarta ostaticilor din Irak erau niste neispraviti, care nu puteau ajunge nici la genunchiul broastei Timofte. Ba mai mult, din cand in cand deveneau niste -gaozari-, carora El nici nu le da buna ziua. O nesimtire pe masura staturii de Presedinte al Romaniei! Efectul scontat de Basescu nu s-a produs. In ciuda impotrivirii patronilor de presa, interesati in bunavointa prezidentiala, ziaristii au inceput sa maraie la marlaniile lui Basescu. Timid, dar mult mai tenace decat s-ar fi asteptat cineva.
Mitocaniile, spuse pe post de replici inteligente, gasesc celebra societate civila acolo unde i s-a stabilit locul. Adica in genunchi, in pozitia pe care, ne dezvaluia Presedintele, Marele Licurici a rezervat-o Romaniei. Nici macar o soapta de protest, liderii ONG fiind mult mai preocupati de acoperirea propriilor dosare de la CNSAS sau de spalarea -cadavrului- Monei Musca, decat de libertatea de expresie in Romania.
Actele piesei curg unul dupa altul, poporul -pesedist-, alaturi de cel al Aliantei se distreaza de mama focului, dar ultima replica il va lasa cu gura cascata pe Carmaciul de la Cotroceni: -Traiane, nici nu stii cat de singur poti sa fii!-. Ce sa fac, daca n-am gasit alta rima…
