Sunt muncitori harnici. ascultători, pricepuți, nepretențioși și mai ales ieftini. O reclamă dintr-un ziar siberian îi prezintă cum nu se poate mai îmbietor: „Calitate, viteză, prețuri rezonabile! Profesioniști! Corectitudine și promptitudine garantată“. Managerul unei firme de construcții din Vladivostok îi spune unui ziarist străin: „Cei mai ieftini muncitori sunt cei din Coreea de Nord, apoi cei din China. Uzbekistan și Tadjikistan”. Un universitar, specialist în economie, confirma: „Nord-coreenii sunt considerați cei mai buni muncitori străini. Lucrează intens de dimineață până noaptea, nu primesc salarii mari. nu sunt pretențioși la mâncare. nici la condițiile de viață“. ?ê?£i adaugă: „Este o formă de sclavie“. Muncitorii din Coreea de Nord lucrează in Siberia de peste douăzeci de ani și nu ilegal, ci în temeiul unor acorduri oficiale, încheiate pentru aproape trei decenii între Moscova și Phenian. Nord-coreenii care lucrează în Siberia sunt cam 25000, dar numărul lor aproape că se va dubla pâna la sfârșitul lui 2012, după cum scrie presa japoneză și cea chineză. Phenianul are de achitat datorii grele Moscovei și acești muncitori fac parte din afacere, lucrând îndeosebi pe șantierele de construcții și la tăiatul pădurilor. Phenianul are nevoie de bani pentru a-și plăti datoriile mereu în creștere față de Moscova, iar Moscova are nevoie de forță de muncă ieftină și nepretențioasa în imensitatea siberiana, de unde etnicii ruși și nu numai ei se stramută masiv în Rusia europeană. Câștigurile nord-coreenilor sunt gestionate de brigadieri-activiști de partid, care trimit rapid grosul banilor „la centru", în țară. Cei care încearcă să se sustragă de la plată sunt expediați urgent în țară sau sunt găsiți morți pe șantiere sau prin păduri. Pentru 80 de dolari pe zi, coreenii lucrează câte l2 ore pe zi, apoi merg la dormitoare, câteva zeci într-o camera de apartament sau în depozite militare dezafectate și ies arareori, doar în grup, prin oraș, pe la magazine. Dar tot e mai bine ca în țară. „Aici totul e bine, toate sunt bune”, îi mărturisește muncitorul Ba bai unui reporter anglo-saxon de la „The Globe and Mail”. Dar Amnesty International denunță repetat condițiile cumplite. comparabile cu cele de gulag stalinist, ale taberelor de muncă ale nord-coreenilor. ?ê?£i totuși, acești „căpșunari“ nord-coreeni ai Siberiei, trimiși în fond la muncă forțată în Siberia de dictatura comunistă de la Phenian se consideră privilegiați dacă se gândesc la viața cumplită de acasă. Instituția căpșunarilor nu este însă o invenție de ultimă oră a comunismului eșuat sau a tranziției postcomuniste în „democrațiile emergente”. Ea funcționa și mai funcționează și în capitalismul cel mai autentic. Dacă francezii le spuneau lucrătorilor magrebieni, prozaic, muncitori imigranți, germanii îi numeau pe turci, deferent, Gastarbeiteri, adică muncitori-oaspeți. La români, până în 1989 li se spunea de obicei arcomiști, după o firmă de construcții ai unui stat avid, și el. de devize obținute prin cele mai felurite mijloace. Dar oamenii lucrau de toate și parte din câștig mergea automat in buzunarele statului. După 1989 au apărut căpșunarii „întreprinzători“ individuali ai propriei forțe de muncă. dar cât se poate de utili și ei pentru zestrea de devize a țării. ?ê?£i nu sunt doar culegători de fructe în Spania (îndeletnicire preistorică pe care, iată, ne-o redau economia de piată și democrația). Ei sunt și asistente medicale sau sociale, bone etc, în Italia, și muncitori buni la de toate în Franța, Germania, Austria, cât și ce li se permite să lucreze într-o Europa Unită. Pretutindeni însă forța de muncă livrată de autorități sau care se oferă, de nevoie, ea însăși în țări străine pune un blam descali?»?¼?ücant și rușinos pe statul și societatea care nu sunt în stare să-și gospodărească propriile capacități umane. lar variantele atroce ale fenomenului, cum este cel al nord-coreenilor ce trudesc în Siberia dar se simt privilegiați ai norocului țin prea puțin de capitalism sau de comunism, este pur și simplu sclavagism versiune secolul XXI.
Corneliu Vlad
