De 25 de zile, Raed Arafat tot verifică activitatea ISU, „ia măsuri” și se laudă cu „reziliența” sistemului de urgență. Termenul îi place mult lui Arafat deși în limba română cuvântul înseamnă „mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă”. Să zicem că e o metaforă și nu un cuvânt din romgleză sau romceză. Dar faptul că acum două zile Arafat se declara scârbit de insistența presei nu a mai fost o metaforă.
O anchetă condusă de echipa jurnalistului Cătălin Tolontan arată că pompierii de la ISU şi IGSU ştiau de existenţa clubului Colectiv. Pe 23 septembrie, o importantă firmă de evenimente îi anunţa pe cei de la IGSU că urmează două concerte în clubul Colectiv şi că se aşteaptă la câte 2000 de oameni pe seară.
Faxul a ajuns la pompieri, dar nimeni nu a fost în control la club. Începând cu 30 octombrie ni s-a spus încontinuu: ISU nu știa de existența clubului COLECTIV.
Astăzi de dimineață Raed Arafat a afirmat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3(fanii săi cei mai mari), că a fost dezinformat în legătură tragedia din Colectiv şi că noile informaţii, dezvăluite de „scârbosul” Tolontan) demonstrează că a existat o corespondenţă între ISU Bucureşti şi clubul Colectiv.
Arafat a precizat că, în urma unui control la ISU Bucureşti efectuat ieri seară, s-a constatat că instituţia a trimis către organizatorul evenimentelor de la Colectiv două adrese în care erau precizate prevederile legale solicitate pentru organizarea a două mari concerte în acel club. Evident că prevederile legale aferente se puteau afla și de pe internet de când guvernul oferă gratuit portalul de legislație. Nu acesta era scopul solicitării firmei de spectacole.
„Nu avem nici o dovadă că cineva s-ar fi deplasat acolo să verifice locaţia. Aici e problema noastră”, a spus Raed Arafat.
Spre după masă, după ce mulți jurnaliști i-au cerut demisia de onoare, Arafat a explicat:
”Demisia are două sensuri: să îți asumi o responsabilitate că ai greșit sau să fugi de responsabilitate. Eu asta nu fac, nu fug de responsabilitate. Eu nu fug de răspundere. Dacă se află că eu am greșit, mă pun la dispoziția premierului. Dacă am știut de acrestă adresă, eu plec. Dar, eu nu am știut. Eu am fost mințit.Și pentru că nu am știut, iau măsuri acolo unde s-a greșit.”, a spus Raed Arafat.
Apoi Arafat s-a victimizat: „dacă se întâmplă ceva, de vină e Arafat”. Normal că doar el e șeful. Așa e chiar și la firmele private: răspund administratorii. La Colectiv au arestat și asociații care nu erau administratori și nu aveau vreo atribuție de gestionare a activității.
Raed Arafat ar trebui să-și verifice atribuțiile din fișa postului ți să analizeze dacă le-a îndeplinit pe cele referitoare la coordonare și control. Și încă ceva, e cunoscut că lui Cioloș nu-i plac lingăii iar „domnul vicepremier pe siguranță națională” nu se simte deloc bine.