Grupul american Motorola Inc., producator de echipamente de telecomunicatii, a incercat sa-si linisteasca investitorii speriati de demisia presedintelui companiei, Edward Breen, reafirmandu-si intentia de a reveni la profitabilitate in trimestrul viitor, transmite Reuters. Actiunile Motorola au scazut cu 14% in cadrul sedintei bursiere de vineri de la New York, atingand cel mai redus nivel din ultimii noua ani, dupa ce presedintele companiei, aflat in functie din luna ianuarie a acestui an, si-a anuntat demisia. Breen, considerat cel mai probabil inlocuitor al presedintelui si directorului executiv al Motorola, Christopher Galvin, a parasit grupul de telecomunicatii pentru o functie similara la grupul de firme Tyco International Ltd., ale carui actiuni au castigat, vineri, 46%.
-Au pierdut un jucator de marca – o astfel de intamplare nu poate fi o veste buna-, a apreciat Todd Bernier, analist la -Morningstar-, care a atras atentia asupra faptului ca plecarea lui Breen nu va ajuta planurile Motorola de a reveni la profitabilitate. La randul sau, Richard Earnest, administrator de fonduri la firma de investitii High Mark Capital Management, care detine 250.000 de actiuni Motorola, a remarcat momentul nefavorabil al plecarii lui Breen. -Cand situatia companiei s-a stabilizat in sfarsit si toata lumea credea ca se indreapta in directia cea buna, vine aceasta lovitura-, a afirmat Earnest.
La scurt timp dupa anuntul lui Breen, Motorola l-a numit pe Mike Zafirovski, directorul diviziei de telefonie mobila a grupului, in functia de presedinte si director de operatiuni. -Mike nu va fi cu nimic mai prejos. Activitatea companiei va decurge normal si toate planurile noastre se vor desfasura asa cum am stabilit-, a declarat Galvin.
Zafirovski este angajat al Motorola din mai 2000, cand a parasit functia de presedinte si director executiv al diviziei de iluminat a grupului General Electric Co. El a reusit sa redreseze divizia de telefonie mobila a grupului de telecomunicatii, al doilea mare producator de echipamente specifice din lume, aducand pe piata produse noi, operand reduceri ale costurilor, precum si o serie de modificari la nivelul managementului. Divizia de telefonie mobila contribuie in proportie de 40% la veniturile totale ale Motorola. Grupul american, care a inventat telefoanele mobile, a pierdut pozitia dominanta de pe piata mondiala la sfarsitul anilor *90, in favoarea producatorului finlandez Nokia. Divizia sa de telefonie mobila a anuntat, saptamana trecuta, ca a incheiat cu profit operational cel de-al patrulea trimestru consecutiv, dupa o serie lunga de pierderi inregistrate inainte de venirea in companie a lui Zafirovski.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane