Ultima cursa de motociclism viteza, disputata la Valencia, a fost una plina de surprize, mai ales la -clasa-regina-, 500 de cmc. Desi campionul mondial al ultimelor cinci sezoane, Valentino Rossi, nu stralucise in calificari, acesta a reusit, totusi, sa-si adjudece cel de-al 34-lea pole-position in ultimele tururi de pista, in timp ce rivalul sau, Nicky Hayden (foto), a fost obligat sa se multumeasca doar cu locul al cincilea. Astfel, al saselea titlu suprem parea la indemana lui Rossi, mai ales ca avea un avans de opt puncte in clasamentul general. In turul al cincilea al cursei insa driverul echipei Yamaha scapa de sub control motocicleta si se prabuseste in afara pistei. Totusi, motorul nu i se opreste, iar italianul incepe urmarirea liderului cursei, Troy Bayliss, de pe ultimul loc. Nicky Hayden nu a riscat insa si a reusit sa termine cursa de pe circuitul Ricardo Tormo pe pozitia a treia, suficient pentru ca -pustiul din Kentucky- sa castige primul sau titlu mondial. La finalul cursei, Valentino Rossi si-a felicitat cu sportivitate rivalul chiar inainte ca sportivii sa paraseasca pista.
La clasa 250 cmc, noul campion mondial este Jorge Lorenzo, care a reusit sa-l depaseasca pe rivalul sau in clasamentul general, Andrea Dovizioso.
Noul campion mondial la clasa 125 cmc este spaniolul Hector Faubel, victoria de la Valencia fiind una speciala pentru acesta, ibericul copilarind intr-un oras din apropierea circuitului.
Sezonul viitor va debuta pe 10 martie, in Qatar, si va primul din istorie al curselor de 800 de cmc.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane