La editia a 56-a, in programul oficial, un loc privilegiat l-au avut dramaturgii contemporani, prezentati amplu intr-un numar foarte mare de spectacole-lectura, montari, intalniri profesionale, ateliere. In aceasta suita, revelatia a fost Rodrigo Garcia, un autor spaniol de origine argentiniana, de 38 de ani, apreciat de critica si bine cotat in teatrele din Europa. La Avignon, cartea sa de vizita a cuprins trei spectacole, un film si cateva reprezentatii-lectura cu piese in premiera.
Garcia s-a nascut la Buenos Aires, intr-un cartier periferic si sarac, tatal sau fiind macelar, iar mama ocupandu-se cu gradinaritul. Regimul totalitar din Argentina il face sa se exileze de tanar in Spania, unde in miscarea teatrala alternativa isi intemeiaza o companie proprie pe care, in amintirea tatalui sau, o va numi La Carniceria (Macelaria). Incepe sa scrie teatru, modelele sale fiind Thomas Bernhardt, Heiner Muller, Peter Handke, dar si opera lui Celine. In paralel, lucreaza in publicitate, ca sa-si finanteze productiile. Rodrigo Garia socheaza si cucereste prin scriitura inventiva, libera a textelor, in care joaca cuvantul, actiunea fizica, obiectele, lumina. Multe din ele se nasc din lucrul cu actorii, dramaturgul semnand regia si scenografia creatiilor sale. -Schizofrenie- este apelativul pe care-l foloseste cand vorbeste de personalitatea sa duala, avida de izolarea scrisului, dar si de agitatia scenei – pentru el, locul tuturor bataliilor. Pe acest camp de lupta, adversarii declarati sunt conventiile sociale si spectatorii: -Din cand in cand, ca un copil, ma gandesc sa fac rau, pentru a vedea pana unde pot sa merg. Imi propun sa provoc, sa destabilizez siguranta publicului, sa-l scot din pasivitatea in care l-a inchis teatrul traditional si sa-i aduc o alta privire asupra lumii-. Scriitorul se inspira din actualitatea imediata sau din miturile clasice, pe care le coboara in cotidianul cel mai pedestru, pentru a face vivisectia maladiilor Occidentului consumist: degradarea familiei, a erosului, agresivitatea mass-media, distrugerea traditiilor, mondializarea, dispretul fata de om prin comercializarea fiintei umane.
In cele trei spectacole de la Avignon, aduce la rampa un univers fara Dumnezeu, unde -speranta este un cancer-. In Prometeu, mitul celebrului erou, asociat cu Sfantul Sebastian strapuns de sageti, se impleteste cu viata ruinata a boxerului Carlos Monzon. In monologul Cred ca m-ati inteles gresit, un adult da o lectie de viata atroce unui copil – o prezenta muta pe scena. O umanitate bolnava, cea a zilelor noastre, este radiografiata de un barbat si o femeie, in After Sun. Pornind de la evocarea mitului lui Faeton si a Carului Soarelui, cei doi comentatori ajung la coborarea derizorie in infern a starului fotbalului, Maradona, si la trecerea in revista ridicola, cu ajutorul unor cartofi si a unor banane, a zgarie-norilor care au mai ramas in picioare pe planeta Pamant. Cuvintele sunt dure, imaginile incendiare prin brutalitate. Actorii joaca goi, sodomizeaza animale, in acest periplu initiatic, nelinistitor, trei interpreti uluiesc prin performantele lor fizice si psihice: Marcial Di Fonzo Bo, Patricia Lamas, Juan Laciente. Tortura de pe scena contamineaza sala, creeaza o tensiune speciala care se transmite visceral, emotional, dar si spiritual. Rodrigo Garcia realizeaza un teatru cu un umor coroziv, poetic, crud si senzual, care i-a facut pe criticii de la Avignon sa-l compare cu Cainele andaluz al lui Bunuel.
Rebelul dramaturg se considera insa un moralist, marturisind: -Piesele mele demasca un umanism reductiv, slabit, care nu trece dincolo de simpla domesticire. Umanismul impus de Fondul Monetar International. Am o fascinatie pentru lucrurile etichetate ca sordide si urate, pentru tot ce e socotit necuviincios, indecent, pentru tot ce e marginalizat, scos, de obicei, din perimetrul culturii. Cred ca sunt foarte moralist, desi fac un teatru care pretinde sa fie contrariul, plin de violente, de murdarie si obscenitate. Pun sub lupa epoca, ii zgudui aparentele inselatoare. Pe scena vad multa pudoare formala. Cred ca munca unui artist trebuie sa fie impudica.-
