“Suntem în război”, ni se tot spune, de câtăva vreme, pământenilor de azi. Ni se vorbeşte, însă, cu o greu calificabilă lejeritate, dacă nu chiar cu deficit grav de responsabilitate sau pur şi simplu iresponsabil. Căci nu ne-o spun doar politologi şi politicieni de duzină, ci chiar şefi de stat, de alianţe, adică – nu-i aşa – oamenii cei mai informaţi şi mai raţionali, cei mai demni de crezare. Dar cine – şi cine cu cine – e în război nu ne prea spun: lumea întreagă, NATO, ţara noastră? Şi ce fel de război? Pentru ce se luptă şi mor oameni?
După unii, ar fi un nou război rece. După alţii, o continuare, de fapt, a războiului rece canonic, întrucât el nu s-ar fi încheiat în 1989-1991. Pentru alţii ar fi un război mondial hibrid extins la scară globală (vorba “hibrid” face carieră de când cu Ucraina). Iar Papa Francisc ţine să intervină şi el personal pentru a vorbi despre “un război mondial cu scadenţă”.
Asemenea invocări nu dau bine. Se vrea pregătirea “societăţii civile” (adică fosta “opinie publică” sau fosta “comunitate internaţională”) pentru o asemenea eventualitate? Trebuie să trăiască lumea cu frică în suflet tot timpul?
Război mondial sau nu, asemănător cu sau altfel decât cele de până acum, starea de fapt a lumii de azi este mai nesigură, mai labilă, mai imprevizibilă, mai puţin controlabilă şi gestionabilă chiar decât în momentele de criză ale bine cunoscutului război rece. Atunci (dacă tot e să fim cinici), măcar funcţionau nişte reguli, oricât de cumplite erau ele – distrugerea reciproc asigurată, echilibrul terorii, supunerea necondiţionată faţă de marele partener de alianţă, dar şi altele. Acum?
Cine cu cine se înfruntă astăzi şi pentru ce, şi împotriva cui? Împotriva războinicilor califatului islamic luptă şi occidentali din NATO, dar şi Rusia. Bombardează poziţiile ISIS şi ruşii, dar şi americanii, francezii, britanicii, se gândesc să o facă şi germanii. Cum ar veni, din nou aliaţi, într-un război, ruşii şi occidentalii… Dar Statelor Unite nu le convine că Rusia bombardează arealul ISIS, iar Turcia, stat membru al NATO, a doborât un avion militar rus, relaţiile ruso-turce s-au înrăutăţit serios şi escalada continuă, în ciuda fabuloaselor afaceri comerciale şi de cooperare dintre cele două mari puteri riverane Mării Negre. Daca toată această hărmălaie n-ar fi atat de atroce si de distrugatoare, am putea-o asemăna cu bătăile cu friscă din filmele mute unde toţi se bat cu toţi, dar realitatea e prea dramatică să glumim.
Care să fie atunci taberele, care beligeranţii, care miza? Greu de expediat descrierea încrengăturii în câteva rânduri, mai ales că totul este învăluit de o perdea grea de mistificări, răscolită, şi ea, de un curent coroziv panică, isterie şi alarmism. De un război mondial al mistificărilor se poate vorbi, într-adevăr, fără rest.
Dar ce facem cu războiul mondial “al nostru”, cel de-adevăratelea, în care suntem sau ne pregătim să intrăm? Iată cum îl descrie, sumbru, politologul Giuseppe Masala: “Evenimentele dau, din ce în ce mai rapid, forma istorică unui nou război, care înaintează masiv şi cumplit”. Înfricoşător tablou, dar vag. De aceea, analistul încearcă să-i definească miza: “ Oficial – în război împotriva tigrului de hârtie numit ISIS, oficios – între două blocuri care îşi dispută Marea Neagră, Mediterana de Est, Sirak (Siria+Irak) şi monopolul în Golful Persic”. Iar un specialist in probleme de servicii secrete, Joseph Fitsanakis, afirma, mult mai pe sleau: “Ameninţarea pe care ISIS o reprezintă acum pentru pacea si stabilitatea internaţională este in mare masură marginală si simbolică. Mult mai importantă pentru securitatea lumii este posibilitatea unei conflagraţii între puteri regionale, ca Turcia, Rusia, Iran, Arabia Saudita, Liban, Israel si Statele Unite, care sunt puternic înarmate, multe din ele si cu arme nucleare. In plus, ele nu se înţeleg deloc în privinţa felului în care va arăta Orientul Mijlociu post-ISIS”.
Care să fie locul României pe acest teatru de operaţiuni mondial? De bună seamă, ca stat membru al NATO, suntem şi noi beligeranţi în acest război. Cum procedăm?
