Neurologii greșesc amarnic nestudiind sistemul nervos central al ziaristului român, care e demn de interesul științific mondial. Adeseori, urmărindu-l îndeaproape, ajungem la concluzia că ziaristul român e mult mai interesant decât evenimentele pe care le așterne pe hârtie sau pe prompter.
Să ne referim puțin la nația cea mai fistichie: ziaristul sportiv. După ce a răposat Dobrin, câteva exemplare ale acestei specii au pus titlul, în gazetele lor: „Dobrin a plecat să joace fotbal cu îngerii“. De ce îngerii ar juca fotbal, asta nu ni se precizează. Însă precedentul fusese făcut la decesul pugilistului Bereșoaie, când „ProSport“ se înduioșa, într-un titlu mare: „Box printre îngeri“. Băi, frate, ce viziune despre Rai trebuie să deții, dacă te poți gândi că îngerii își trag pumni în cap! Dar oare cum își fac ei aripa pumn, știut fiind că îngerii nu au mână?
Să nu fim însă cusurgii: la asta ziariștii nu s-au gândit. Bineînțeles, când a venit momentul ca fostul campion mondial Bobby Fischer să fie făcut și el „șah-mat“ de viața pământească, am aflat că și ăsta s-a cărăbănit să-i ajute pe îngeri să dezlege tainele șahului; bineînțeles, în cadrul unor lecții plătite regește, pentru că răposatul cinstea până la ahtiere banul.
Deci pentru asta mor sportivii: ca să-i poată antrena pe îngeri, să-i învețe să dea cu aripa în minge și să mute nebunul pe tabla de șah. Neapărat pe îngeri, niciodată pe diavoli, chiar dacă sportivii se răsfață constant cu iarba dracului, marihuana, și altele mărfuri de negăsit la prăvăliile din ceruri. Dar nu numai boxerii și fotbaliștii sunt hărăziți Raiului, fiindcă și despre Michael Jackson, cel care nu putea scoate un crâmpei de melodie fără să se scarpine la cuculeț, am aflat că s-a ușchit spre înalturi, pentru a cânta unui public compus din îngeri. Sper, pentru securitatea lor, că îngerii minori se vor ține la distanță de Michael, dacă vor să-și mențină fundulețul intact.
Mergând pe același fir, se nasc o mulțime de întrebări. Oare Radu Timofte, fostul șef al „SRI“, s-o fi dus la ceruri ca să asculte telefoanele îngerilor?
Iar vedeta porno Alina Plugaru, când i-o suna ceasul, va dispărea spre înalturi pentru a face sex cu îngerii?
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane